Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tudor Costescu, antrenor BC Timişoara: “Nu e imposibil să depăşim performanţa de anul trecut”

Publicat in News Timisoara, marți 4 iunie 2013 ·

Antrenorul Tudor Costescu a făcut marţi primele declaraţii în faţa presei de la instalarea pe banca lui BC Timişoara. Fostul tehnician al Piteştiului a vorbit despre profilul jucătorilor pe care-i caută pentru reconstrucţia din rădăcini a formaţiei alb-violete şi nu exclude atingerea unui obiectiv ambiţios din primul sezon.

Costescu a semnat pe doi ani cu “Leii din Banat” şi şi-a expus câteva dintre prerogativele sale la Timişoara. “Avem foarte multe de pus la punct, drumul e lung. Am venit cu inima deschisă, cu dorinţa de a respecta traidiţia de la BCT din ultimii ani. Să punem o cărămidă în plus la ce s-a realizat până acum. Organizatoric stăm mai bine faţă de alte echipe. Dar noi trebuie să ţinem cont că ce-i valabil în mai-iunie nu mai este valabil şi în toamnă”, a declarat noul tehnician al bănăţenilor. Miza pe tineri

Aşa cum se anunţa, în condiţii financiare mai grele faţă de sezonul precedent, BC Timişoara se va baza mai mult pe jucători tineri şi români. Din vechiul lot pe lângă jucătorii de la U23 şi Zlatko Jovanovic, a mai fost reţinut Dragoş Andrei, care revine însă după o operaţie care l-a ţinut mult timp pe tuşă. Noul antrenor va fi ajutat la Timişoara tot de “secundul” Djordje Komandic iar preparator fizic va fi Tiberiu Puta. Noul antrenor va fi ajutat la Timişoara tot de “secundul” Djordje Komandic iar preparator fizic va fi Tiberiu Puta.

“Sunt multe variabile, în funcţie de ce jucători români găsim, ce pretenţii au, care e situaţia lor. Încă nu ştim pe ce jucători străini vom miza. Mi-aş dori încă doi români. I-am remarcat pe cei străini dar sunt factori, în primul rând financiari, care mă fac să nu-i reţin pe cei străini. Noi trebuie să facem calcule şi în funcţie de buget. Nu ne dorim o echipă exclusiv tânără, ci una competitivă. În România ai nevoie şi de jucători cu experienţă. Indiferent de poziţie sau naţionalitate avem

Articolul in News Timisoara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 3 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 5 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

Vânzări diverse - 17 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 26 minute
În data de 19 şi 20 iulie 2025, de la orele 10:00, vindem bunuri casnice, de birou, mobilier şi altele, la adresa: Braşov, str. Aurel Vlaicu nr. 55. Tel. 0726.746.364.

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 6 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 4 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 6 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 13 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 5 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 5 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 6 ore
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Vremea

București
acum

20°
joi

18°/34°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

19°
joi

18°/30°
vin.

16°/25°
sâm.

15°/27°
dum.

17°/33°
Constanta
acum

19°
joi

19°/30°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

12°/23°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

17°/32°
Timisoara
acum

15°
joi

12°/20°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/33°
dum.

20°/38°