Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sulfina Barbu: Respingem uninominalul pur; un sistem mixt ar fi mai corect

Publicat in rfi, marți 4 iunie 2013 ·

Introducerea votului uninominal pur este o temă lansată de PSD pentru a distrage atenţia opiniei publice de la problemele economice ale ţării. O spune la RFI vicepreşedintele PDL, Sulfina Barbu. Ea precizează că indiferent de sistemul electoral, "PDL va exista pe scena politică, iar în 2016 va intra la guvernare, probabil într-o alianţă".

Premierul Victor Ponta a declarat luni că varianta de vot uninominal pur, stipulată în proiectul de lege Ponta-Antonescu este prima opţiune a PSD, arătând că dacă nu se va întruni o majoritate în USL pentru aceasta, atunci se va trece la a doua opţiune, de vot proporţional la una dintre Camere.

Sulfina Barbu crede că liberalii nu vor accepta uninominalul pur: "Nu am nici o aşteptare ca USL-ul să vorbească aceeaşi limbă pe această temă. Aşa cum şi pe alte teme, PSD are un punct de vedere, iar PNL are alt punct de vedere, am convingerea că este o nouă temă lansată, dar o temă de discuţie în cadrul USL-ului, pentru care nu va exista o majoritate calificată în USL".

"Ne amintim că această lege Ponta-Antonescu a fost declarată neconstituţională de cei nouă judecători ai Curţii Constituţionale, a fost un vot zdrobitor şi unanim că această lege este neconstituţională pe mai multe subiecte, nu doar pe termenul scurt până la alegeri, pentru că atunci discutam de şase luni. Nu. În decizia Curţii Constituţionale, neconstituţională este declarată şi prevederea legată de minorităţi, pentru că acolo introduceau un concept nou de 7% minoritate la nivel de Colegiu, care să primească un reprezentant în Parlament, acolo discutam despre încălcarea referendumului, pentru că era un număr de vreo 390 de parlamentari, Curtea a menţionat în decizie că orice act normativ trebuie să respecte ceea ce au decis cetăţenii la referendum şi anume 300 de parlamentari", precizează vicepreşedintele PDL. Ce vrea PDL?

Sulfina Bar

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 4 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Trapperul Albert NBN, amendat de jandarmi, după prestația de la Festivalul Beach, please!

Ziua Constanta acum o ora
Trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru „încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” „Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la compor

România, în pragul pierderii fondurilor europene. Georgiana Teodorescu (AUR): „Guvernul ne lasă fără bani europeni!”

Mediafax acum 34 minute
Georgiana Teodorescu, europarlamentar AUR, spune că există o posibilitate mare de pierdere a zeci de miliarde de euro din fondurile europene, din cauza nerespectării angajamentelor fiscale de către Guvernul Bolojan. Comisia Europeană a transmis deja

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 6 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

Incident la Casa de Pensii Sector 6. Un bărbat a aruncat cu benzină pe holul instituției și a amenințat că incendiază clădirea

HotNews acum 3 ore
Un bărbat de 35 de ani a aruncat miercuri cu benzină în interiorul Casei de Pensii Sector 6 și a amenințat că va da foc, potrivit News.ro. Polițiștii l-au imobilizat și încătușat înainte ca acesta să poată aprinde substanța inflamabilă. Nimeni nu a

VIDEO Nicușor Dan, reproșuri privind activitatea MAI și a instanțelor pentru combaterea violenței împotriva femeii: „Trebuie să arătăm că statul român este puternic”

HotNews acum 3 ore
Prezent miercuri la Gala Aniversară „163 de ani de la înființarea Ministerului Afacerilor Interne”, președintele Nicușor Dan a făcut apel la responsabilitatea autorităților, printre care MAI, pentru opri violența împotriva femeilor, în condițiile în

Italia ar putea elibera până la 10.000 de deţinuţi. Care este motivul

Mediafax acum o ora
Aproximativ 10.100 deţinuţi sunt „potenţial eligibili” pentru măsuri alternative la închisoare, cum ar fi arestul la domiciliu sau probaţiunea, a declarat ministerul într-un comunicat. Opţiunea s-ar aplica persoanelor ale căror condamnări sunt defin

Tentativă de înșelăciune în numele Poliției de Frontieră. Cum funcționează schema de fraudare

HotNews acum 2 ore
Reprezentanții Poliției de Frontieră avertizează, miercuri, că mai mulți cetățeni au fost vizați de tentative de înșelăciune comise în numele instituției. Persoanele au fost sunate de pe numere necunoscute, iar un robot le-a transmis, în limba engle

Kremlinul critică Europa pentru cheltuielile de război și avertizează din nou asupra opțiunii nucleare. Peskov: Ţările europene cheltuiesc sume uriaşe pe arme pentru a alimenta războiul în Ucraina

Mediafax acum o ora
Moscova a lansat noi acuzații împotriva țărilor europene. Ea susține că acestea riscă foarte tare din cauza investițiilor masive în înarmare. Kremlinul a reluat ideea că Rusia ar putea lua în calcul folosirea armelor nucleare, conform agenției DPA.

Diana Buzoianu: Romsilva are un HOTEL de patru stele în mijlocul Bucureștiului și e pe pierdere

Gandul acum 21 minute
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, spune că reorganizarea Romsilva va viza, printre altele, şi scăderea numărului de direcţii silvice, pentru eficientizarea activităţii. Ea afirmă că îşi doreşte „o Romsilva care să să se ocupe de administrarea pădu

Vremea

București
acum

32°
mie.

20°/34°
joi

17°/32°
vin.

15°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

20°
mie.

19°/30°
joi

17°/28°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

32°
mie.

21°/34°
joi

18°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

23°
mie.

17°/28°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/27°
Timisoara
acum

24°
mie.

20°/27°
joi

15°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/32°