Prin ,,S.N.U.A.U. 112”, un anume Ioan S., de 67 de ani, din comuna Comăneşti, satul Humoreni, a sesizat că persoane necunoscute i-au sustras, în seara de 1/2.06.2013, dintr-o anexă a gospodăriei, un aparat de sudură, un flex şi o bormaşină electrică.
La faţa locului s-a deplasat echipa operativă din cadrul Secţiei 5 Poliţie Rurală Dărmăneşti, care a constatat că locuinţa lui S. Ioan este amplasată în comuna Comăneşti, satul Humoreni. Din declaraţia persoanei vătămate rezultă că, în 31.05.2013, în jurul orelor amiezei, un vecin a venit în vizită la domiciliul său, uitându-se atent prin magazia în care are amenajată o fierărie şi unde ţinea depozitate obiectele sustrase. Din verificările poliţiştilor, a rezultat că, ulterior, în seara zilei de 1 iunie, Vasile V., de 29 de ani, din localitate, a participat la cumetria organizată la domiciliul lui Constantin S., situată în apropierea locuinţei părţii vătămate, după care, spre dimineaţă, a intrat în curte, de unde a sustras un aparat de sudură, un flex şi o bormaşină electrică.
Valoarea prejudiciului cauzat prin comiterea furtului este de aproximativ 800 lei.
În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală, cercetările fiind continuate faţă de Vasile sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.