Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Guvernul scade componenţa Consiliului ASF

Publicat in Bursa, marți 4 iunie 2013 ·

Victor Ponta a declarat, astăzi, că numărul membrilor din cadrul Consiliului de conducere a Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) va fi redus de la 19 la 11, iar salariile compensatorii vor fi impozitate cu 85%, potrivit surselor de presă.

"Săptămâna această vom avea o ordonanţă de urgenţă, o să reducem numărul de membri, de la 19 la 11, este clar că intenţiile bune au fost înţelese greşit de cei numiţi acolo, şi o să impozităm cu 85% salariile compensatorii pe care ei şi le-au dat tot lor", a declarat Ponta, în şedinţa de Guvern.

Ponta a afirmat că au fost acordate salarii compensatorii, de câte 230.000 euro net, pentru trei foşti membri ai Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA): Dan Constantinescu, Albin Biro şi Daniela Popa, fiind înregistrate şi alte astfel de cereri.

Ministrul Finanţelor a anunţat, ieri, că Guvernul urma să aprobe astăzi o ordonanţă de urgenţă pentru impozitarea cu 85% a salariilor compensatorii încasate de cei care au făcut parte din consiliile de supraveghere ale fostelor comisii din care s-a format ASF.

Şi premierul a declarat anterior că doreşte taxarea cu 85% a salariilor compensatorii pe care şi le-au votat membrii fostelor comisii din care s-a înfiinţat ASF, arătând că este vorba despre o "taxă pe obrazul gros".

F. A. Victor Ponta a declarat, astăzi, că numărul membrilor din cadrul Consiliului de conducere a Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) va fi redus de la 19 la 11, iar salariile compensatorii vor fi impozitate cu 85%, potrivit surselor de presă.

"Săptămâna această vom avea o ordonanţă de urgenţă, o să reducem numărul de membri, de la 19 la 11, este clar că intenţiile bune au fost înţelese greşit de cei numiţi acolo, şi o să impozităm cu 85% salariile compensatorii pe care ei şi le-au dat tot lor", a declarat Ponta, în şedinţa de Guvern.

Ponta a afirmat că au fost acord

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ce spune Marcel Ciolacu după ce Crin Antonescu şi-a suspendat candidatura la prezidenţiale

News.ro acum 5 ore
Liderul PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat pentru Digi24, după ce Crin Antonescu a anunţat că îşi suspendă candidatura la alegerile prezidenţiale, că va discuta cu acesta săptămâna viitoare. ,,Nu am vorbit cu domnul Antonescu. Mai mult ca sig

Scorul pe care Călin Georgescu îl are într-un sondaj comandat de Nicușor Dan pentru alegerile prezidențiale

HotNews acum 9 ore
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a oferit duminică detaliile unui sondaj de opinie pe care l-a comandat și despre a spus că a măsurat atât nivelul de încredere și notorietatea de care beneficiază unii politicieni, dar și intenția de vot a

Prima voce din PSD care reacționează la autosuspendarea lui Crin Antonescu: A fost un candidat de rezervă

HotNews acum 7 ore
Eurodeputatul PSD, Vasile Dîncu, a declarat la o zi după ce Crin Antonescu a anunțat că pune pe pauză candidatura sa la Cotroceni că fostul lider PNL a fost ales candidat comun pentru alegerile prezidențiale pe fondul șocului provocat de rezultatele

Ultimatum dat de Crin Antonescu lui Marcel Ciolacu și Ilie Bolojan: „Dacă mai aveți vreo treabă cu mine, mă căutați. Dacă nu, nu”

Libertatea acum o ora
Crin Antonescu le-a transmis un mesaj clar lui Marcel Ciolacu (PSD) și Ilie Bolojan (PNL), anume că dacă aceștia îl vor cu adevărat candidat comun la alegerile prezidențiale din acest an, atunci să îl caute.

Mișcarea Hamas a fost de acord să elibereze 34 de ostatici în „prima fază” a unui acord cu Israelul

Libertatea acum o ora
Un responsabil al Hamas a declarat duminică pentru AFP că mișcarea islamistă palestiniană este pregătită să elibereze 34 de ostatici israelieni, ținuți captivi în Fâșia Gaza, în „primă fază” a unui acord cu Israel.

Accident grav pe pârtia din staţiunea Buşteni. O turistă a fost lovită de o sanie VIDEO

Ziare.com acum 7 ore
Un accident grav s-a produs, duminică, 5 ianuarie, pe pârtia din staţiunea Buşteni de pe Valea Prahovei. O femeie a suferit un traumatism al coloanei vertebrale şi pierderea temporară a stării de conştienţă, după ce a fost lovită de o sanie. Acciden

Elena Lasconi: „Marcel Ciolacu și protectorul lui, Klaus Iohannis, se joacă de ceva vreme cu democrația din România”

Libertatea acum 4 ore
Președintele USR, Elena Lasconi, a lansat un atac dur la adresa președintelui PSD, Marcel Ciolacu, și a președintelui României, Klaus Iohannis, afirmând că aceștia „se joacă de ceva vreme cu democrația din România”. 

Conservatorii din Austria sunt pregătiți să negocieze cu extrema dreaptă pentru a forma un guvern de coaliție

Libertatea acum o ora
Conservatorii austrieci au declarat duminică că sunt pregătiți să intre în negocieri cu extrema dreaptă pentru a forma un nou guvern, o întoarcere politică după eșecul negocierilor de coaliție cu liberalii și social-democrații, potrivit AFP.

România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”, susține Ilie Bolojan

Libertatea acum 4 ore
Ilie Bolojan, liderul PNL și președintele Senatului, a afirmat că România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”. Dacă nu s-ar fi adoptat aceste măsuri, deficitul ar fi ajuns la 11-12%, a spus Bolojan la televiziunea Digi 24.

Zeci de animale marine moarte în Marea Neagră, după scufundarea a două petroliere rusești în preajma Crimeei FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 5 ore
Peste 30 de cetacee au fost găsite moarte în mare după ce două petroliere s-au scufundat în Marea Neagră la mijlocul lunii decembrie, a anunţat, duminică, 5 ianuarie, un ONG specializat cu sediul la Soci, în sud-vestul Rusiei, relatează AFP. La 15 d

Vremea

București
acum

lun.

0°/7°
mar.

4°/10°
mie.

5°/12°
joi

7°/13°
Iasi
acum

lun.

-0°/8°
mar.

4°/10°
mie.

7°/15°
joi

7°/14°
Constanta
acum

lun.

1°/9°
mar.

6°/11°
mie.

8°/13°
joi

9°/11°
Cluj-Napoca
acum

-0°
lun.

-0°/5°
mar.

3°/8°
mie.

7°/12°
joi

6°/11°
Timisoara
acum

lun.

3°/10°
mar.

6°/13°
mie.

7°/13°
joi

7°/14°