Una dintre cele mai cunoscute, dar şi mai ”aranjate” străzi din municipiul Focşani este strada Longinescu. Am luat-o ieri la pas, de la Vâlcele până la Piaţa Gării, iar plimbarea a fost una plăcută. Strada este ”ca în palmă”, trotuarele sunt reabilitate şi, mai mult, au marcaje pentru pistă de biciclişti şi pentru mamele cu copii mici, în căruţ. Multă verdeaţă, copaci care fac umbră şi răcoare şi mai presus de toate, linişte. Ieri, câţiva muncitori de la Spaţii Verzi şi de la Salubritate măturau strada şi adunau resturile de la vegetaţia tăiată. În spatele blocurilor am dat de parcări de reşedinţă, destul de largi, iar în faţa scărilor de spaţii verzi destul de îngrijite, în funcţie de interesul locatarilor, transformate în mici grădiniţe cu trandafiri şi viţă de vie. În spatele unui bloc am găsit şi o doamnă care aduna, sârguincioasă, frunze de viţă de vie noi, pentru o viitoare porţie de sărmăluţe.
Aspectul blocurilor, la fel ca şi în celelalte zone din oraş, este neomogen. Locatarii care şi-au reabilitat termic locuinţele au optat pentru altă culoare sau alt stil de placare a faţadelor, iar unii nu au anvelopat deloc, aşa încât aspectul scărilor este neuniform. Unul dintre focşănenii pe care i-am întâlnit în periplul nostru a spus că zona este frumoasă, liniştită, este multă verdeaţă, însă ar trebui mai bine îngrijite spaţiile din spatele blocurilor. Locatarul ne-a spus că totul este bine şi frumos, dar lipsesc cu desăvârşire locurile de joacă pentru copii. ”Ar trebui un loc de joacă pentru copiii din această zonă. A fost unul în spatele blocurilor, dar terenul a fost revendicat şi retrocedat şi locul de joacă a dispărut şi în loc a fost ridicat un bloc. Ar fi spaţiu să fie amenajat un loc de joacă, cu leagăn, tobogan, tot ce trebuie. Aşa ar fi şi mai îngrijit spaţiul verde. Acum vin copiii mici şi se joacă printre maşini, pentru că nu au unde. În rest n