Astăzi s-a pronunțat sentința definitivă în controversatul dosar în care este implicat numele finanțatorului Stelei, Gigi Becali: Dosarul Valiza.
La capătul unor deliberări dificile și îndelungate, care s-a întins pe mai multe ore, completul de judecată format din cinci judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție a decis:
George Becali a primit două pedepse de câte trei ani pentru dare de mită şi una de un an pentru fals!
Finanţatorul Stelei se află deja la închisoare din data de 20 mai, după ce a fost condamnat definitiv de instanţa supremă la trei ani de închisoare cu executare în dosarul schimbului de terenuri cu MApN.
Instanţa supremă nu a făcut reindividualizarea şi contopirea pedepselor lui Gigi Becali.
În aceste condiţii, avocaţii lui Becali vor depune, la Tribunalul Bucureşti, o solicitare vizând contopirea pedepselor, pentru a se constata care este cea mai mare pe care o are de efectuat acesta. Tot în cazul omului de afaceri Gigi Becali, instanţa a dispus confiscarea sumei de 1,7 milioane de euro, aflată în prezent sub sechestru la BCR Unirii.
Toţi ceilalţi inculpaţi din dosarul “Valiza” au primit pedepse cu suspendare: Victor Piţurcă - un an cu suspendare pentru favorizarea infractorului, Alina Ciul și Radu Marino - câte un an şi jumătate cu suspendare, iar fostul administrator al clubului, Teia Sponte - doi ani de închisoare cu suspendare.
Sursa info: www.mediafax.ro
Sursa foto: www.dcnews.ro
Astăzi s-a pronunțat sentința definitivă în controversatul dosar în care este implicat numele finanțatorului Stelei, Gigi Becali: Dosarul Valiza.
La capătul unor deliberări dificile și îndelungate, care s-a întins pe mai multe ore, completul de judecată format din cinci judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție a decis:
George Becali a primit două pedepse de câte trei ani