Aproximativ 4.500 de persoane au fost evacuate, astăzi, în urma unui incendiu aparent provocat de un cablu care a luat foc la metroul din Moscova, iar patru persoane au fost spitalizate, a anunţat Ministerul rus pentru Situaţii de Urgenţă. Cel puţin 47 de persoane au fost rănite în incendiu.
"Incendiul din tunelul staţiei Ohotni Riad (în apropiere de Kremlin) a fost controlat. Aproximativ 4.500 de persoane au fost evacuate", a anunţat ministerul într-un comunicat preluat de MEDIAFAX.
"Treizeci şi una de persoane s-au adresat serviciilor de salvare pentru a primi un ajutor medical, iar patru persoane au fost spitalizate din cauza intoxicării cu monoxid de carbon", a precizat Ministerul pentru Situaţii de Urgenţă citat de agenţii ruse.
"Un cablu a luat foc" în tunel, a anunţat un purtător de cuvânt al ministerului, Viktor Biriukov, adăugând că "este încă devreme pentru a stabili cauzele incendiului".
"Medici şi psihologi au fost trimişi la faţa locului pentru a ajuta pasagerii. Ei au nevoie de apă pentru a se spăla pe faţă", a declarat Biriukov pentru postul Rossia 24, preluat de Mediafax.
Mai multe staţii care deservesc centrul capitalei ruse au fost închise, potrivit ministerului.
Aproximativ 4.500 de persoane au fost evacuate, astăzi, în urma unui incendiu aparent provocat de un cablu care a luat foc la metroul din Moscova, iar patru persoane au fost spitalizate, a anunţat Ministerul rus pentru Situaţii de Urgenţă. Cel puţin 47 de persoane au fost rănite în incendiu.
"Incendiul din tunelul staţiei Ohotni Riad (în apropiere de Kremlin) a fost controlat. Aproximativ 4.500 de persoane au fost evacuate", a anunţat ministerul într-un comunicat preluat de MEDIAFAX.
"Treizeci şi una de persoane s-au adresat serviciilor de salvare pentru a primi un ajutor medical, iar patru persoane au fo