Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Circa două tone de baterii uzate colectate de preşcolari

Publicat in Gazeta de Nord Vest, miercuri 5 iunie 2013 ·

Lions Club “Someş” Satu Mare a extins paleta preocupărilor sale în folos comunitar de la lupta cu diabetul şi cu bolile de vedere, la activităţi cultural-ştiinţifice, pentru ca în acest an să se afle la a doua ediție în desfăşurarea activităţilor de mediu, respectiv programul de colectare de către copiii din grădinițele județului Satu Mare de la cetățeni a bateriilor uzate pentru reciclare. Astfel, ieri, în cadrul acţiunii care a avut loc la Casa de Cultură a Sindicatelor au fost premiate grădiniţele care au adunat cele mai multe baterii. Locul 1 i-a revenit Grădiniţei cu Program Prelungit ”Voinicelul” Satu Mare, cu 236 kg de deşeuri, pe locul 2 a urmat Grădiniţa cu Program Normal Beltiug – 168 kg de deşeuri, iar pe poziţia a treia s-a clasat Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 7 Satu Mare -131 kg de deşeuri. “Grădiniţele au fost premiate cu materiale didactice care sperăm să fie utile în continuare în procesul de educare a tinerei generaţii. În cadrul acestui program au fost colectate peste 1.800 kg de baterii uzate. Cursul de instruire a educatoarelor s-a desfăşurat sub patronajul APM Satu Mare şi s-a finalizat printr-un concurs care a constat în prezentarea de către educatoarele participante în cadrul concursului a unei lucrări pe tema de mediu şi lionism. Toate cele peste 500 de educatoare participante au primit diplomă de participare”, se arată într-un comunicat de presă remis de Lions Club “Someş” Satu Mare. Toţi cei peste 5.000 de copii participanţi la programul “Ne jucăm şi reciclăm” au primit diplome de participare, fiind acordate diplome pentru primele trei locuri copiilor din fiecare grădiniţă care au adunat cele mai multe baterii. Pavel Prodaniuc Lions Club “Someş” Satu Mare a extins paleta preocupărilor sale în folos comunitar de la lupta cu diabetul şi cu bolile de vedere, la activităţi cultural-ştiinţifice, pentru ca în acest an să se afle la a doua edi

Articolul in Gazeta de Nord Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Atac asupra unei nave grecești pe Marea Roșie, cel puțin patru marinari au fost uciși

HotNews acum 39 minute
Un atac cu drone și bărci rapide în largul Yemenului a ucis patru marinari aflați pe un cargobot sub pavilion liberian și operat de Grecia, a declarat marți noapte pentru Reuters un oficial care cunoaște subiectul, acesta fiind al doilea incident si

Luna iunie a fost cea mai caldă înregistrată vreodată în Europa de Vest / La nivel mondial, luna iunie a fost a treia cea mai caldă înregistrată vreodată

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Luna trecută, Europa de Vest a trecut prin cea mai caldă lună iunie înregistrată vreodată, în timp ce temperaturi „extreme” au afectat regiunea prin valuri de căldură consecutive, a transmis miercuri

Un dentist din Iași a scăpat în gura unui copil de 5 ani un dispozitiv metalic, iar acesta l-a înghițit / „Ce vă agitați, n-a murit!” / Au dat în judecată clinica, solicitând despăgubiri în valoare de 15.000 de euro

G4Media acum 45 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un copil de cinci ani a ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului „Sf. Maria” din Iași după ce a înghițit o freză metalică în timpul unei consultații stomatologice, anunță Ziarul de Iași. Med

Polonia activează avioanele, după ce Rusia a lansat atacuri asupra Ucrainei

News.ro acum 2 ore
Avioane poloneze şi aliate au fost activate, miercuri dimineaţă, pentru a asigura siguranţa spaţiului aerian polonez, după ce Rusia a lansat atacuri aeriene vizând vestul Ucrainei, în apropiere de graniţa cu Polonia, a anunţat Comandamentul operaţio

Cine transmite la TV meciul FCSB - Inter Club D'Escaldes, în primul tur preliminar din Champions League

Gazeta Sporturilor acum 13 ore
, prima manșă din turul 1 preliminar Champions League, are loc miercuri, 9 iulie, de la ora 20:30. Meciul va fi liveTEXT pe GSP.ro și transmis în direct pe Antena 1. . FCSB Inter D'Escaldes

Bolojan: Toate companiile de stat vor fi auditate. Cele care se vede cât se poate de clar din analize economice că au pierdere de ani de zile, trebuie pur şi simplu închise sau date în administrare privată

News.ro acum 11 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, marţi seară, că toate companiile mari ale statului vor fi auditate, iar cele care au pierderi de ani de zile vor trebui închise sau date în administrare privată, pentru a nu mai rămâne pradă oamenilor care şi-au bă

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu omogul său ucrainean Denys Shmyhal

Mediafax acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan a avut marți seara discuții cu omologul său ucrainea Denys Shmyhal despre război și despre efectele regionale ale acestuia, dar și despre drepturile minorității române din Ucraina. Potrivit unui comunicat al Guvernului, cei do

Trump îl acuză pe Putin că vorbește „prostii” și ia în calcul noi sancțiuni. „Nu tratează cum trebuie ființele umane”

HotNews acum 11 ore
Președintele american Donald Trump l-a acuzat marți pe omologul său rus, Vladimir Putin, că vorbește „prostii” despre Ucraina, spunând că SUA va trimite Kievului mai multe arme ca să se apere, relatează AFP. Declarația liderului american a reflectat

Bolojan: În Justiţie, vârsta medie de pensionare este 48 de ani, pensia medie 5.000 de euro

BusinessMagazin acum 11 ore
Aceste lucruri nu mai pot continua pentru că sunt anormale şi le vom corecta, susţine premierul Ilie Bolojan, care spune că vârsta medie de pensionare în Justiţie este 48 de ani, iar pensia medie de 5.000 de euro.

Cupa Mondială a Cluburilor: Chelsea este prima finalistă, după 2-0 cu Fluminense

News.ro acum 8 ore
Echipa engleză Chelsea Londra s-a calificat marţi seara în finala Cupei Mondiale a Cluburilor după ce a dispus, în semifinale, de echipa braziliană Fluminense, scor 2-0. La New York, pe MetLife Stadium, londonezii şi-au arătat intenţiile încă din st

Vremea

București
acum

22°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

17°/29°
sâm.

18°/31°
Iasi
acum

23°
mie.

20°/28°
joi

16°/22°
vin.

13°/24°
sâm.

14°/28°
Constanta
acum

24°
mie.

21°/28°
joi

16°/29°
vin.

18°/24°
sâm.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

19°
mie.

13°/21°
joi

12°/15°
vin.

11°/20°
sâm.

11°/24°
Timisoara
acum

15°
mie.

13°/18°
joi

14°/24°
vin.

14°/25°
sâm.

13°/28°