De vineri, pe ecrane, un nou film românesc
Înainte de intrarea în sălile de cinema a filmului “Funeralii Fericite!”, regizat de Horaţiu Mălăele pe un scenariu scris de Adrian Lustig (care este şi producătorul peliculei), a avut loc o proiecţie în avanpremieră, organizată marţi seara de distribuitorul MediaPro Distribution, la Grand Cinema Digiplex. Au venit mulţi invitaţi: actori, regizori, critici, jurnalişti. Au venit mulţi dintre cei implicaţi în realizarea acestui al doilea lungmetraj al lui Mălăele, în care minunatul actor deţine rolul principal. El însă nu a fost prezent la proiecţie, pentru că avea spectacol. A venit totuşi, mai târziu. A prins publicul în sală, care nu a plecat nici după ce a curs genericul de final. Aproape toată lumea l-a aşteptat pe Horaţiu Mălăele.
Urcând pe scenă în aplauzele celor din sală, alături de membri ai echipei de filmare şi de actori, Mălăele a spus, făcând referire la întârzierea sa: “Mai bine mai târziu, decât niciodată. Ştiţi cum se spune: dacă cine trebuie să fie nu e, cine e nu trebuie să fie, aşa că ar fi mai bine să plec”. Desigur, a smuls aplauze.
“Mulţumesc că aţi rămas până acum. Este un fel de cronică scrisă; au rămas cei aleşi! Avem de-a face cu un film pe care îl iubesc foarte mult, pentru că am avut o echipă cu totul excepţională (…). Este un film pe care l-am terminat în 19 zile şi pentru noi a fost un record fenomenal. Am avut nişte oameni unici (…), o echipă extrem de profesionistă. A fost un lucru greu, a fost un lucru pe care îl iubesc foarte tare. Este o poveste pe care o iubesc foarte mult. Pentru că e viaţa aşezată între două “de ce?”-uri esenţiale, respectiv naştere şi moarte”, a spus actorul şi regizorul Horaţiu Mălăele.
De ce se naşte omul, de ce moare omul? De ce nu se aşteaptă omul să moară? De ce omul nu moare când vrea? Întrebări fără răspunsuri? Unele răspunsu