Poporul român,

inițial un rezultat al sexului post-conflict neprotejat între gagicile dacilor și golanii romanilor, a ajuns astăzi să fie doar produsul manipulării când cu stânga, când cu dreapta, alternate democratic la putere. În aceste condiții, minunea răsărită din atomizarea socială de la noi, care se opune plăcerilor consumate sub semnul egocentrismului, este totuși existența pasiunilor. Asta e dovada că nu suntem totuși o națiune care își pierde toată ziua încercând să scape de lei prin savană, ori căutând lihnită de foame larve, melci și ciuperci pe sub frunze, în pădure, până ajunge mâncare la urs.

Pasiunea îi face pe oameni să se organizeze

în asociații, cluburi, ligi și federații, de la filateliști la posesorii de ARO, pescuitul făcând și el parte din această tendință de cristalizare socială după damblale și obsesii. Sunt cam un milion, însă dând la o parte sacoșarii, pescuitul de foame, bețivii și grataragiii, mai rămân totuși aproape 100.000 de undițari care dau în bot la baboi doar din plăcere. Dintre aceștia, vreo 1.000, organizați în cluburi sportive care au obținut CIS, sunt pescari de competiție la crap, staționar, răpitor și la muscă artificială, sportivi ce participă la campionatele naționale și la cele mondiale, desfășurate sub egida FIPS, un fel de FIFA a pescuitului.

Ca la fotbal, avem Hagi sau Mutu pescari,

campioni ce au reușit totuși să aducă de pe la mondiale mai multe medalii în țară decât Cooperativele lui Mitică și Sandu luate împreună: una de aur, trei de argint și una de bronz. Băieții ăștia, care fac sport cu lanseta și undița pe banii lor și ai sponsorilor, sunt reprezentați la forurile internaționale, încă din 1947, de AGVPS – o rămășiță a puterii populare cu flintă și undiță de pe vremea lui Dej, când România a și devenit membru fondator al FIPS. Asociația cu pricina nu este însă decât o grupare