Deşi Franţa şi Marea Britanie confirmă oficial utilizarea armelor chimice de către regimul lui Bashar al Assad, Statele Unite spun că au nevoie de mai multe dovezi. Utilizarea armelor chimice a fost mereu indicată de Washington ca fiind „o linie roşie” care, dacă va fi trecută de regimul sirian, va declanşa o intervenţie militară. Şi veştile proaste pentru opozanţii preşedintelui sirian nu se opresc aici: aceştia au pierdut bătălia pentru oraşul Qusseir.
După administraţia de la Paris, şi cea de la Londra afirmă astăzi că are „probe fiziologice” că regimul lui Bashar al-Assad a folosit gaz sarin. Substanţa e interzisă de tratatele internaţionale, iar utilizarea ei este considerată crimă de război. Anunţul a fost făcut de purtătorul de cuvânt al guvernului britanic, citat de „Le Monde”. Eşantioanele prelevate au fost analizate într-un laborator din Regatul Unit, mai spune oficialul britanic, ce afirmă totodată că Londra nu are până la această oră vreo dovadă că şi rebelii ar fi folosit arme chimice.
Marţi, şi şeful diplomaţiei franceze, Laurent Fabius, sublinia că Hexagonul a analizat la rândul său probe aduse din Siria, unele de jurnaliştii de la Le Monde, şi că există certitudinea că gazul sarin a fost utilizat în Siria „în mod repetat şi localizat”. Şi dacă problemele de urină prelevate de la victimelor atacurilor pot fi manipulate ca să indice prezenţa compuşilor gazului sarin, cele de sânge nu pot fi falsificate. Probele au fost trimise acum mai departe către comisia de anchetă a ONU. Ministrul Laurent Fabius a asigurat că s-a încălcat „linia roşie”, dar că, deşi vinovaţii trebuie pedepsiţi, nu trebuie blocată conferinţa de la Geneva (luna iulie), o nouă şi poate ultimă şansă pentru găsirea unei soluţii politice a conflictului din Siria. De asemenea, Laurent Fabius a refuzat ideea livrării de arme către rebeli, blocată până pe 1 august.
În