Câştigul salarial mediu nominal brut în luna aprilie a anului curent a fost de 2.291 lei, cu 2,7% mai mare decât în luna precedentă, informează Institutul Naţional de Statistică (INS).
Câştigul salarial mediu nominal net a fost de 1.661 lei, în creştere faţă de luna precedentă cu 44 lei (2,7%).
Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în intermedieri financiare (4.883 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (855 lei).
Indicele câştigului salarial real pentru luna aprilie 2013 faţă de luna precedentă, calculat ca raport între indicele câştigului salarial nominal net şi indicele preţurilor de consum, a fost de 102,6%.
Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost de 124,8%, cu 3,2 puncte procentuale mai mare faţă de cel înregistrat în luna martie 2013.
În luna aprilie 2013, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a fost mai mare decât în luna precedentă ca urmare a acordării de premii ocazionale (inclusiv premii trimestriale, pentru sărbătorile de Paşte ori de fidelitate), drepturi în natură, sume din profitul net, sume din alte fonduri (inclusiv tichete de masă şi tichete cadou), realizărilor de producţii ori încasărilor mai mari (funcţie de contracte). De asemenea, creşterea câştigului salarial mediu net se datorează şi disponibilizărilor salariaţilor cu câştiguri mici din unele activităţi economice.
Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net au fost cu 33,9% în activităţi auxiliare intermedierilor financiare (inclusiv activităţi de asigurare şi fonduri de pensii); între 22,5% şi 27,5% în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale, intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii), fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţin