Mă număr printre politicienii care au susţinut de-a lungul timpului în mod constant şi chiar vehement varianta votului uninominal.

Fie în varianta sa de majoritar relativ (dintr-un singur tur de scrutin, aşa cum se aleg primarii şi preşedinţii de consilii judeţene), fie în varianta sa de majoritar absolut (în două tururi de scrutin, exact ca la alegerea Preşedintelui – soluţia propusă de Traian Băsescu la referendumul din 25 noiembrie 2007). Logica pentru care am susţinut ideea uninominalului „pur” a fost aceea ca românii să poată să-şi aleagă o persoană care să-i reprezinte în Parlament, în detrimentul unei liste de partid. Mai mult, la momentul respectiv, se pleca de la premisa că asta ar putea duce la responsabilizarea suplimentară a parlamentarilor faţă de alegători şi la creşterea preocupării partidelor când vine vorba de desemnarea candidaţilor, pentru că aceştia ar urma să fie interfaţa directă cu electoratul.

Cred însă că soluţia uninominalului pe care am propus-o şi susţinut-o nu este potrivită realităţilor politice şi sociale din România de astăzi. Ea nu numai că nu a reuşit să repare problemele de credibilitate ale Parlamentului, dar a generat deficienţe majore chiar şi în formula actuală, care presupune şi elementul proporţionalităţii mandatelor – şi o spune un deputat al României care a beneficiat de pe urma acestei legi electorale la alegerile parlamentare din 9 decembrie 2012.

Legea uninominalului majoritar într-un singur tur de scrutin susţinută de PSD poate genera probleme extrem de mari. Iată în cele ce urmează cinci motive pentru care adoptarea unui astfel de sistem de vot în acest moment ar putea fi o lovitură fatală dată democraţiei în România.

1. Dacă uninominalul majoritar relativ ar fi fost aplicat la alegerile parlamentare din decembrie, atunci doar USL, UDMR (cu mai puţin de 20 de mandate) şi PDL (cu 3 mandate – Eugen