Înfrângere devastatoare pentru Primăria Cluj-Napoca. Societatea Cartierul Tineretului a fost dizolvată, printr-o hotărâre a Tribunalului Comercial. Primăria lui Boc poate pierde jumătate din cele peste 200 de hectare angajate în parteneriatul cu omul de afaceri Arpad Paszkany şi pe deasupra va mai plăti şi penalităţi.
E doar o chestiune de zile până când Primăria Cluj-Napoca va pierde jumătate din terenul pe care l-a băgat în pareteneriatul cu omul de afaceri Arpad Paszkany. Tribunalul Comercial a dispus dizolvarea societăţii Cartierul Tineretului, la cererea societăţii Polus Real Estate, cu care Paskany a fost iniţial asociat, iar acum este în diverse litigii. Prin urmare, dacă această decizie rămâne în picioare, tot demersul primăriei, de a transforma proiectul cartierului de locuinţe într-un proiect de energie verde, e anulat. Altfel spus, Primăria va pierde afacerea cu Paszkany, iar din pricina neglijenţei de care a dat dovada, va pierde şi terenul din dealul Sf. Gheorghe, în favoarea firmei Polus Real Estate. În plus riscă să plătească şi penalităţi usturătoare. Boc a spus că nu se pronunţă asupra problemei, până când nu primeşte motivarea instanţei, în timp ce Arpad Paszkany a anunţat că va face recurs.
Lovitură grea pentru Primăria Cluj-Napoca. Tribunalul Comercial a dat câştig de cauză societăţii Polus Real Estate, dispunând dizolvarea societăţii Cartierul Tineretului. Omul de afaceri Arpad Paszkany admite că există acest risc, ca foştii lui parteneri de afaceri să obţină jumătate din terenul cu care municipalitatea a intrat în proiectul Cartierul Tineretului. „Dacă se va ajunge la dizolvare - pentru că mai putem face recurs, această decizie nu e definitivă, dar dacă s-ar ajunge aici, atunci, Polus Real Estate, care deţine 49% din acţiunile societăţii Cartierul Tineretului, va lua jumătate din cele 207 hectare de teren", a spus Paszkany.