Liviu Jitea, Alexandru Bortoş, Lucian Datcu, Raluca Milea, Mihai Tucan, Cristea Stoica şi Neculai Bica vor rămâne în arest, la dispoziţia organelor de urmărire penală. Magistraţii Curţii de Apel Galaţi au decis, ieri, respingerea recursurilor declarate de inculpaţi împotriva deciziei Tribunalului Galaţi de a prelungi cu încă 30 de zile măsura arestului preventiv.
Tot ieri, Liviu Jitea a avut fixat termen în procesul în care solicită eliberarea sub control judiciar pe cauţiune. Cauza, care se află pe rolul Tribunalului Galaţi, nu s-a putut judeca din cauza lipsei dosarului de urmărire penală, care era la Curtea de Apel Galaţi pentru judecarea recursului împotriva prelungirii măsurii preventive din timpul urmăririi penale.
Liviu Jitea şi şase colaboratori ai săi se află în arest din data de 9 martie, după ce cu o zi înainte procurorii şi poliţiştii au descins în locuinţele lor, dar şi în sediile societăţilor comerciale aparţinând afaceristului. Peste 60 de percheziţii au avut loc pe 8 martie în Vrancea, Brăila şi Galaţi şi peste 70 de persoane au ajuns la audieri.
Pe numele a 18 dintre acestea, procurorii au solicitat eliberarea de mandate de arestare preventivă, dar instanţa de judecată a dispus emiterea doar a opt mandate. Între timp, una dintre persoanele arestate a fost eliberată sub control judiciar.
Liviu Jitea, Alexandru Bortoş, Lucian Datcu, Raluca Milea, Mihai Tucan, Cristea Stoica şi Neculai Bica vor rămâne în arest, la dispoziţia organelor de urmărire penală. Magistraţii Curţii de Apel Galaţi au decis, ieri, respingerea recursurilor declarate de inculpaţi împotriva deciziei Tribunalului Galaţi de a prelungi cu încă 30 de zile măsura arestului preventiv.
Tot ieri, Liviu Jitea a avut fixat termen în procesul în care solicită eliberarea sub control judiciar pe cauţiune. Cauza, care se află pe rolul Tribun