Visul de a câştiga milioane din tenis este de multe ori utopic, până la astfel de câştiguri fiind o cale lungă şi costisitoare
Tenisul oferă multe avantaje, dar are şi dezavantaje, mai ales pe partea financiară, în caz de performanţă
Unul dintre cele mai profitabile sporturi este tenisul. Auzim de sportivi care adună milioane de dolari din turnee, chiar şi constănţeanca Simona Halep reuşind anul acesta să depăşească bariera milionului de dolari câştigat din premii. Cei care reuşesc să ajungă în top sunt puţini, iar cei care pot trăi de pe urma tenisului sunt şi mai puţini. Totuşi, terenurile de tenis din Constanţa sunt pline de copii care aspiră la un loc între primii jucători ai lumii şi, evident, la câştiguri substanţiale. Pentru a ajunge acolo, sacrificiile care trebuie făcute sunt multe, iar unul dintre ele este la capitolul financiar, tenisul fiind considerat un sport costisitor, când vine vorba de cheltuieli.
La club sau cu antrenor personal?
Trebuie ştiut că cei interesaţi să îşi dea copiii la tenis, au două variante. Una este aceea de a-şi înscrie micuţul la un club de specialitate. Pe litoral există mai multe cluburi unde se poate învăţa tenis. Club ENB, Club Pelican, Tenis Club Mamaia Idu, Club Laguna, L.P.S. C.S.S. „Nicolae Rotaru“, Club Traian sunt cele mai importante. Varianta a doua este cea a antrenorului personal. Sunt destui tehnicieni care preferă să închirieze terenurile de la cluburile menţionate mai sus şi să facă lecţii în particular, cu doritorii. Această variantă implică, însă, costuri mai mari decât înscrierea la un club de profil.
Odată ce este aleasă locaţia, este bine de ştiut că o carieră poate începe chiar şi de la 4 ani, aceasta fiind vârsta minimă pentru a începe practicarea tenisului. Un aspect foarte important este şi dorinţa copilului. „Părinţii trebuie să ştie, în momentul în care îşi aduc copii la ten