Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Motorul Ecoboost 1.0, produs de Ford la Craiova: "Motorul Anului 2013 în Lume"

Publicat in Romania Libera, miercuri 5 iunie 2013 ·

Motorul Ecoboost, de un litru, produs de Ford în Europa la centrele sale din Köln şi Craiova, a câştigat pentru al doilea an consecutiv prestigioasa distincţie "Motorul Internaţional al Anului". Cu această ocazie Ford anunţă dublarea producţiei motorului la uzina din Köln.

Ecoboost 1.0 şi-a învins adversarii cu un scor record pentru competiţia care se află la cea de a cincisprezecea ediţie. "Baby EcoBoost – primul propulsor în trei cilindri al Ford – rămâne în continuare motorul care captează atenţia. Este economic în condiţii reale de drum, în timp ce supraalimentarea turbo compactă ne asigură că întregul mecanism poate propulsa autoturisme mai mari, precum Grand C-MAX cu uşurinţă", a spus Dean Slavnich co-preşedinte a ediţiei din acest an a competiţiei de talie internaţională.

Vezi şi FOTO Noua Skoda Octavia RS, cel mai rapid model din istoria mărcii

Motorul EcoBoost de 1 litru îmbină injecţia directă, supraalimentarea turbo şi supapele cu distribuţie variabilă reducând consumul fără însă a sacrifica puterea. Având în vedere că are sub 1000 cmc, motorul a obţinut de asemenea şi distincţia "Cel mai bun motor sub 1 litru". Ford anunţă că începând cu luna august producţia de la uzina din Köln va creşte la peste 1000 motoare zilnic.

Ford produce motorul anului 2012, respectiv 2013 şi la uzina sa din Craiova. Tot aici Ford mai produce începând cu acest an şi motorul Ecoboost de 1,5 litri. La Craiova sunt construite zilnic circa 1000 de motoare.

Joe Bakaj, vicepreşedinte Ford, Global Powertrain, consideră că evoluţii importante în cazul motoarelor cu combustie internă sunt greu de realizat deoarece tehnologiile au ajuns deja la un nivel de maturitate foarte ridicat, din acest motiv realizarea celor de la Ford este cu atât mai importantă.

Citeşte şi Ford România a început producţia noului motor EcoBoost de 1,5 litri la Craiova

EcoBo

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Indivizii care au JEFUIT un tânăr, imediat după ce a murit într-un accident de mașină, au fost găsiți

Gandul acum 32 minute
Patru persoane au fost reținute și, ulterior, plasate în control judiciar, după ce au sustras peste 20.000 de lei din autoturismul unui tânăr decedat într-un tragic accident rutier, a informat șeful din cadrul Poliţiei Oraşului Novaci. Poliția a r

Ciolacu vrea ca Agenția Națională Antidrog să fie mutată la Ministerul Sănătății. „Tinerii care cad pradă drogurilor trebuie să fie ajutați”

Ziare.com acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, luni, 23 septembrie, că lupta împotriva drogurilor trebuie să treacă la un cu totul alt nivel şi a anunţat că i se pare normal că Agenţia Naţională Antidrog (ANA) să treacă la Ministerul Sănătăţii. Ciolacu conside

APMGR: Directiva UE privind tratarea apelor reziduale ar putea duce la dispariţia unor medicamente

Mediafax acum o ora
APMGR, care reprezintă producătorii de medicamente generice şi biosimilare, solicită amânarea adoptării acestei directive şi reevaluarea modului în care directiva afectează aprovizionarea cu medicamente generice. Companiile membre APMGR furnizează p

Gigi Becali anunţă că s-a alăturat AUR şi că va candida la Camera Deputaţilor

News.ro acum 25 minute
Patronul FCSB, Gigi Becali, a a anunţat că s-a alăturat AUR, partid din partea căruia va candida la Camera Deputaţilor, la alegerile parlamentare din 1 decembrie. „M-am alăturat AUR şi îl voi susţine pe George Simion la alegerile prezidenţiale. Eu n

Adolescent lovit de mașină pe trecerea de pietoni, în Timiș

Press Alert acum 46 minute
Foto: Arhivă Accident de circulație, luni dimineața, în urma căruia un tânăr în vârstă de 17 ani a ajuns la spital. Incidentul s-a petrecut pe splaiul Tinereții din Lugoj. „O femeie în vârstă de 39 de ani, a condus un autoturism în jurul orei 09:17,

Ciolacu, despre amendamentul „Iohannis”: Nu e o prioritate nici pentru Guvern şi nici pentru PSD

Mediafax acum 24 minute
„Am spus foarte clar în cadrul BPN că ne asumăm o decizie. Dacă am fi vrut să continuăm anumite bâlbâieli în care spuneam că lăsăm liber parlamentarilor, după voinţa proprie... În momentul acesta avem o decizie. Nu ştiu dacă mai avem un act normativ

Revenire la Știrile Pro TV. O prezentatoare a revenit după doi ani de pauză

HotNews acum 17 minute
Prezentatoarea Monica Dascălu revine la pupitrilor Știrilor Pro TV după o pauză de doi ani, cât timp a fost în concediu de maternitate, scrie Pagina de Media. „Revin la Ştirile Pro TV cu multă bucurie şi entuziasm, deoarece aici, în echipa ştirilor

PNL a sesizat BEC în legătură cu proiectul ce ar permite candidatura președintelui Iohannis la alegerile parlamentare

Ziua Constanta acum o ora
PNL a sesizat Biroul Elecoral Central pentru a se pronunța în legătură cu proiectul de modificare a Legii 208/2015, care ar permite candidatura președintelui Klaus Iohannis la alegerile parlamentare, potrivit agerpres.ro. Conform PNL, sesizarea a fo

Ciolacu, după votul PSD: Această lege nu e o prioritate nici pentru mine, nici pentru Guvern şi nici pentru PSD / Mai sunt anumite categorii care nu pot candida, decât dacă-şi dau demisia / Nu sunt de acord cu nicio extindere a acestei legi

News.ro acum 33 minute
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni, la sediul partidului, după votul PSD privind proiectul PNL prin care preşedintele Klaus Iohannis poate candida la alegerile parlamentare, că această lege nu e o prioritate nici pentru el şi nici pen

Roman Lopatynskyi din Ucraina câștigă Concursul Internațional George Enescu 2024, Secțiunea Pian

HotNews acum 41 minute
Roman Lopatynskyi din Ucraina câștigă Concursul Internațional George Enescu 2024, Secțiunea Pian, după o Finală în care a interpretat Concertul nr. 2 în si bemol major pentru pian și orchestră op. 83 de Johannes Brahms. Pe locul al doilea s-a situat

Vremea

București
acum

26°
lun.

16°/26°
mar.

17°/28°
mie.

17°/28°
joi

19°/28°
Iasi
acum

25°
lun.

14°/26°
mar.

15°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/26°
Constanta
acum

26°
lun.

18°/26°
mar.

18°/23°
mie.

19°/22°
joi

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/20°
joi

13°/26°
Timisoara
acum

25°
lun.

13°/26°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

15°/26°