Presa moare. Şi ea însăşi şi-a bătut, deseori cu entuziasm inconştient, cuie în propriul coşciug, lăfăindu-se în trecut într-un model de afaceri păgubos şi total nesustenabil. Şi s-a dezbrăcat lent de caracter, acceptând compromis după compromis, cu iluzia că îşi sporeşte puterea, când, de fapt, singura puterea reală i-o poate da doar consumatorul. Iar regimul corporatisto-politic a fost extrem de eficient în a-i stimula pornirile sinucigaşe, pentru a o controla mai bine.

Ne găsim, astfel, în situaţia în care a patra putere în stat şi singura capabilă să menţină măcar un rudiment de control cetăţenesc asupra instituţiilor statului e pe cale să dispară. Se închid publicaţii şi tot mai mulţi ziarişti rămân şomeri sau muncesc neplătiţi, controlaţi cu morcovul salariilor din urmă cu câteva luni. Cinic spus, ar fi fost bine ca, în urma acestui fenomen, să se fi făcut măcar linişte. Din păcate nu e cazul, iar lucrurile sunt şi mai perverse.

Cum cuvântul de ordine al zilei e în continuare austeritatea, elitele politico-economice dominante şi-au dat seama că cel mai eficient e să se transforme ele însele în agenţi de propagandă. De ce să ne mai folosim de ziarişti venali, prost pregătiţi sau uşor manipulabili pentru a ne transmite mesajele? Cum sunt tot mai puţini cei care au caracterul şi competenţa de a ne demonta discursul, cel mai bine e să ne apucăm să scriem chiar noi, cei aflaţi în poziţii de influenţă. Să ne adresăm direct maselor. Propagandă directă, fără intermediari. Atunci când singura voce care se mai face auzită este a noastră, românii vor fi obligaţi să ne creadă. Pentru că vor avea în continuare nevoie de o mână care să îi îndrume prin haosul zilnic.

Presa a ajuns, astfel, în bună măsură, un produs (prost) prefabricat în laboratoarele de comunicare ale elitelor politico-economice. Nu e nimic de mirare în asta: împinşi de foame, ziar