Despre oameni ca la Larisa Popov (56 de ani) se spune că sunt născuţi pentru a învinge. A atins orice culme şi a avansat prin muncă asiduă şi dăruire. Este o legendă vie a sportului - prima campioană olimpică a Moldovei, triplă medaliată cu aur la competiţiile mondiale şi de cinci la cele ale URSS. Astăzi ia rar vâsla în mână, dar speră să relanseze canotajul academic pe malul Nistrului şi visează ca nepoţii să-i urmeze calea.

„Adevărul“: De unde vine pasiunea pentru sport? Aţi moştenit-o din familie?

Larisa Popov: M-am născut în Tiraspol, într-o familie de muncitori. Tatăl meu era un împătimit al sportului, urmărea toate competiţiile. Chiar şi numele mi l-a dat în cinstea gimnastei Larisa Latânina, care luase aurul la Olimpiada din 1956, cu un an înainte de a mă naşte, şi era foarte populară în acea perioadă. Fratele meu mai mare a fost pugilist şi a avut rezultate bune, inclusiv a luat argintul la campionatele URSS, iar eu am făcut mai întâi baschet, apoi atletism.

Şi aţi ajuns numărul unu în canotajul academic...

În clasa a şaptea, o prietenă mi-a povestit despre unchiul ei, care era antrenor de canotaj la şcoala sportivă din Tiraspol. Am mers împreună acolo. Mi-a plăcut şi am ales să fac acest sport, deşi părinţii erau împotrivă. Credeau că e prea periculos - barca se poate răsturna şi te pot lua curenţii de apă. Pe atunci, baza de pe malul Nistrului era foarte dezvoltată şi aici se pregătea selecţionata feminină a Uniunii Sovietice. Noi, copiii, ne antrenam alături de campioni olimpici, europeni, mondiali şi visam să ajungem ca ei. Antrenorul mi-a dat apoi o cărţulie din seria „Stelele sportului mondial“ despre triplul campion olimpic la canotaj Veaceslav Ivanov. Acesta a fost momentul când mi-am pus şi eu drept scop să urc pe podiumul olimpic.

Făceaţi parte din selecţionata URSS fiind încă elevă. Vă descurcaţi cu şcoala?

În c