IAȘI. Un minor acuzat că a încercat să abuzeze sexual o tânără cu patru ani mai în vârstă decât el va da ochii cu magistraţii.
Procurorii l-au trimis în judecată pe Mircea Odăgeru (17 ani), pentru tentativă la viol. Potrivit anchetatorilor, în cursul nopţii de 3 spre 4 iulie 2011, individul a acostat-o pe o uliţa satului Ţibăneşti pe o tânără cu patru ani mai în vârstă şi a încercat să întreţină, prin constrângere fizică, un raport sexual cu aceasta. Ulterior, tânăra a anunţat Poliţia de cele întâmplate.
Astfel, victima a povestit că, în urmă cu o seară, mersese la discoteca din satul Grieşti, unde s-a întâlnit cu trei prieteni, stând împreună cu aceştia. Fata a observat că în discotecă se afla şi Odăgeru, pe care îl cunoştea din sat şi de la şcoală. În jurul orei 4.00, după închiderea discotecii, mai mulţi tineri din satul Ţibăneşti, printre care şi fata şi individul, au urcat într-un microbuz pentru a se deplasa către Ţibăneşti. Odăgeru i-a cerut şoferului să oprească în Ţibăneşti, în dreptul unei locuinţe, iar, după aproximativ 100 de metri, a coborât din microbuz şi tânăra.
Fata a mers aproximativ 500 m pe drumul public din centrul satului, intrând pe o alee retrasă, mărginită pe ambele laturi de garduri din lemn. Însă, după câţiva metri, fata a auzit pe alee, venind din spatele ei, cu paşi repezi, pe cineva, victima retrăgându-se în lateral pentru a face loc.
Victima a povestit că persoana respectivă a prins-o din spate de mâini, trântind-o la pământ. În acel moment, a observat că este un bărbat îmbrăcat cu un hanorac negru, cu glugă, recunoscându-l pe Odăgeru. Conform anchetatorilor, individul a început să-i spună să meargă cu el în parcul din apropiere pentru a face sex, dar fata a refuzat, încercând să plece.
Procurorii au precizat că minorul i-a sucit fetei mâinile la spate, i-a descheiat fermoarul de la geacă, începând să o ati