Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sediul administrativ al regiunii S-E, la Brăila

Publicat in Vocea Brailei, joi 6 iunie 2013 ·

* propunerea şefului judeţului este ca terenul dintre Brăila şi Galaţi să primească titulatura de "zonă specială" şi să devină sediul regiunii * deşi conducerea zonei va fi "la paritate" între cele două localităţi, "ca şi jurisdicţie terenul nu poate fi decupat din judeţul Brăila şi dus în altă parte", explică Stancu

Preşedintele CJ Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, a vorbit, recent, despre planul pe care îl are în privinţa sediului administrativ al regiunii de S-E. Cu toate că nu a indicat cu exactitate un posibil centru care să servească scopului amintit, acesta a explicat că propunerea sa este ca terenul dintre Galaţi şi Brăila să primească o titulatură de "zonă specială", ţinând cont de faptul că aici se vor găsi toate elementele importante ale regiunii. "Aici va fi podul, aeroportul, zona de administraţie, satul olimpic cu stadion, cu sala polivalentă, spitalul regional şi aşa mai departe. Tot ceea ce înseamnă zonă de interes regional aici va fi. Conducerea zonei va fi una alternativă, aşa am scris-o de acum câţiva ani de zile. Este propunerea mea, urmează să intre în dezbatere şi la Galaţi şi să armonizăm lucrurile astea. Adică zona respectivă să aibă sediu de poliţie, pompieri, să elibereze acte de stare civilă, acte de urbanism, practic, ca şi jurisdicţie, ea nu poate fi decupată din judeţul Brăila şi dusă în altă parte. Ea va fi o zonă în cadrul judeţului Brăila numai că din punct de vedere al conducerii va fi la paritate între Brăila şi Galaţi, iar tot ceea ce se realizează aici, taxe şi impozite vor rămâne pentru dezvoltarea zonei respective", a declarat Stancu. Pentru a-şi întări teoria, preşedintele CJ a dat ca exemplu felul în care funcţiona staţiunea Lacu Sărat în perioada interbelică. "Era o zonă înfloritoare atunci. Acum a rămas clădirea de administraţie în Lacu Sărat, acolo era sediul lor. Acelaşi lucru va avea zona dintre Brăila şi Gal

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum o ora
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 39 minute
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 15 minute
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 21 minute
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 47 minute
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 20 minute
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 6 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Pacienții vor fi informaţi prin SMS sau e-mail privind serviciile medicale de care au beneficiat, anunță președintele CNAS

Adevarul acum 2 ore
Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Horaţiu Moldovan, a declarat luni, 21 iulie, că pacienţii vor fi informaţi prin SMS sau e-mail privind serviciile medicale de care au beneficiat.

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Vremea

București
acum

27°
lun.

20°/36°
mar.

22°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
Iasi
acum

25°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
Constanta
acum

25°
lun.

20°/33°
mar.

22°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

17°/31°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
Timisoara
acum

26°
lun.

19°/39°
mar.

17°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°