Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Adriano Lamb (re)vine la Zalău

Publicat in Salajeanul, joi 6 iunie 2013 ·

Clubul Sportiv Volei Municipal Zalău a dat o nouă lovitură pe piaţa transferurilor. După ce în urmă cu aproximativ două săptămâni a reuşit să-şi asigure serviciile jucătorului maghiar Peter Nagy pentru încă un sezon, gruparea de la poalele Meseşului a semnat azi contractul pentru un an cu un ridicător de certă valoare, Adriano Lamb, jucător care a mai îmbrăcat tricoul fostei campioane în sezonul competiţional 2009/2010, sezon în care formaţia zălăuană a cucerit primul titlu naţional de la revenirea în divizia A1.

,,După mai multe runde de negocieri, am reuşit să ajungem la un acord cu ridicătorul brazilian Adriano Lamb. Este un jucător valoros, pe care iubitorii voleiului din Sălaj, dar şi din ţară, îl cunosc foarte bine, deoarece el a mai îmbrăcat tricoul echipei noastre. Suntem bucuroşi că am reuşit să obţinem semnătura lui şi sperăm ca odată cu venirea sa în lotul echipei noastre să fim mai puternici în anul care vine" - a afirmat Stelian Potroviţă - preşedintele echipei Club Sportiv Volei Municipal Zalău.

Având în vedere faptul că a mai jucat sub comanda lui Aurel Vlaicu în sezonul în care sălăjenii au câştigat titlul naţional, tehnicianul zălăuan nu a avut nevoie de prea multe recomandări în privinţa brazilianului, mai ales că el a evoluat mereu la echipe de top. ,,Adriano este un jucător de mare valoare. El şi-a demonstrat calităţile la toate echipele la care a evoluat până acum. Sperăm să mai facem câteva transferuri şi la debutul viitorului sezon competiţional să avem o echipă completă, acoperită pe toate posturile. Mai este mult de muncă şi jucători se găsesc foarte greu, pentru că toţi încearcă să obţină contracte cât mai mari, iar bugetul nostru este destul de limitat. Suntem încântaţi de acest transfer şi sperăm ca în viitorul sezon să avem o cu totul altă evoluţie faţă de cea din sezonul precedent", a declarat, pentru Sălăjeanul, Aurel

Articolul in Salajeanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Supercupa Spaniei: FC Barcelona a câştigat trofeul după 5-2 cu Real Madrid

News.ro acum 3 ore
Echipa FC Barcelona a câştigat duminică seara Supercupa Spaniei după ce a dispus de Real Madrid cu scorul de 5-2, în finala de la Jeddah. Catalanii au început meciul în atac şi portarul madrilenilor, Courtois a fost nevoit să întervină la ocaziile l

UPDATE - Dolj: Copil de 4 ani, dispărut din faţa casei unde se juca, căutat de poliţişti / A fost găsut mort, într-o zonă cu buruieni din apropierea casei / Anchetă

News.ro acum 4 ore
Un copil de 4 ani, care a dispărut, duminică, din faţa unui imobil din Craiova unde se juca, a fost căutat de poliţişti. După câteva ore, echipele au găsit trupul copilului, într-o zonă cu buruieni din apropierea casei. UPDATE: ”Copilul a fost găsit

Soldații nord-coreeni capturați ar putea fi eliberați în schimbul de prizonieri dintre Ucraina și Rusia, spune Volodimir Zelenski

Libertatea acum 4 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a publicat, duminică, imagini video cu interogatoriul celor doi militari nord-coreeni care au fost capturați în regiunea rusă Kursk, precizând țara sa este gata să-i trimită în patria lor, ca parte a unui sc

UPDATE - Plan Roşu de Intervenţie în judeţul Sibiu, după două evenimente produse pe autostradă / 12 persoane implicate, toate au refuzat transportul la spital / Un microbuz cu platformă s-a răsturnat, iar în coloana formată trei maşini s-au ciocnit

News.ro acum 6 ore
Autorităţile din judeţul Sibiu au activat, duminică seară, Planul Roşu de Intervenţie, după două evenimente rutiere care au avut loc pe autostradă, în apropiere de Sălişte. Un microbuz care tracta o platformă s-a răsturnat, iar în coloana formată tr

Animozităţi în tabăra lui Trump. Steve Bannon spune că Elon Musk este „rasist” şi „cu adevărat rău” şi promite să-l „doboare” din MAGA

HotNews acum 2 ore
Într-o escaladare a nemulţumirii în rândul celor mai importanţi adepţi de extremă dreapta ai lui Donald Trump, fostul său consilier Steve Bannon l-a numit pe cel mai nou favorit al preşedintelui ales, Elon Musk, drept un „rasist” şi un „tip cu adevă

Horaţiu Potra şi fiul său, ridicaţi de jandarmi de la protestul din Bucureşti / Fiul fostului mercenar avea un baston telescopic asupra sa - FOTO

News.ro acum 10 ore
Fostul mercenar Horaţiu Potra şi fiul său au fost ridicaţi, duminică, de jandarmi de la protestul din Bucureşti. Fiul fostului mercenar avea un baston telescopic asupra sa. ”Pe timpul desfăşurării adunării publice de protest, au fost legitimaţi şi v

Constanţa: Un bărbat de 32 de ani a fost înjunghiat în zona abdominală, în faţa unei săli de jocuri de noroc / Victima a fost transportată la spital / Autorul este căutat de poliţişti

News.ro acum 3 ore
Un bărbat în vârstă de 32 de ani a fost înjunghiat în zona abdominală, duminică seară, în faţa unei săli de jocuri de noroc, după ce a avut un conflict cu o persoană pe care nu o cunoştea. Autorul a fugit după comiterea faptei şi este căutat de poli

Ministrul Finanţelor anunţă că se lucrează la elaborarea bugetului şi susţine că nu va creşte TVA

HotNews acum 9 ore
Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, anunţă, duminică după-amiază, că se lucrează la elaborarea bugetului pe anul acesta şi susţine că nu va creşte TVA. „Elaborăm bugetul României pentru 2025. Mâine dimineaţă continuăm întâlnirile cu ministerele”, a

Marius Tucă Show începe luni, 13 ianuarie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 4 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, sociolog, analist și geopolitician. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

Atenţionare de călătorie pentru Macedonia de Nord: Ninsori abundente şi polei

Mediafax acum 4 ore
MAE informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Macedonia de Nord că Serviciul naţional de hidrometeorologie prognozează ninsori abundente şi formarea de polei pe întreg teritoriul ţării. Autorităţile l

Vremea

București
acum

-2°
lun.

-2°/5°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
Iasi
acum

lun.

-1°/2°
mar.

-3°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/2°
Constanta
acum

-1°
lun.

-1°/5°
mar.

1°/3°
mie.

-1°/3°
joi

0°/5°
Cluj-Napoca
acum

-1°
lun.

-3°/-0°
mar.

-5°/0°
mie.

-5°/-1°
joi

-5°/1°
Timisoara
acum

-4°
lun.

-4°/3°
mar.

-2°/3°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/2°