Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EXCLUSIV Mirel Rădoi a dezvăluit ce i se pregăteşte naşului său: „Vor să retrogradeze Steaua şi să i-o ia lui Gigi“

Publicat in Adevarul, joi 6 iunie 2013 ·

În primul său dialog cu presa din România după un an, finul patronului roş-albaştrilor a dezvăluit ce urmează pentru Becali, după cele două condamnări în „Dosarul Secestrării“ şi în „Cazul Valiză.

112 zile au separat ultimele două întâlniri dintre Gigi Becali şi Mirel Rădoi. 112 zile în care din cel mai vocal personaj din România, patronul Stelei a devenit un condamnat la închisoare şi un „sac de box“ al sistemului juridic, în tot mai multe dosare.

La 11 februarie, Gigi Becali a dat o fugă în Emirate pentru a vedea un meci al finului său, Mirel Rădoi, care joacă la Al-Ain, echipă pregătită de bunul prieten al latifundiarului, Cosmin Olăroiu. Tot atunci, fostul europarlamentar a aflat, prin telefon, de condamnarea sa la trei ani de închisoare cu suspendare în „Dosarul sechestrării de persoane“.

Becali avea să se vadă cu Rădoi şi cu Olăroiu peste trei luni şi jumătate, însă, de această dată, în Penitenciarul Rahova. Reveniţi din Emirate, doi dintre cei mai apropiaţi oameni ai patronului Stelei l-au vizitat pe bunul lor prieten în arest. La câteva ore după această revedere tulburătoare, Mirel Rădoi a acceptat să vorbească pentru „Adevărul“, în primul lui dialog cu presa din România, după un an.

„Zmărăndescu nu-l cunoaşte bine pe Gigi“

Mijlocaşul de 32 de ani ne-a povestit cum a decurs prima sa întâlnire cu naşul său, după ce acesta a fost condamnat la închisoare. „N-a fost tocmai o surpriză pentru Gigi că m-a văzut acolo. El trebuie să-şi dea acceptul pentru fiecare vizitator, care merge la el. Oricum, din momentul în care am aflat de această teribilă întâmplare, am zis că primul lucru pe care o să-l fac, atunci când o să revin în ţară, va fi să-l vizitez pe naşul meu. Ştii cum se spune? La Bucurie, toată lumea e lângă tine, însă prietenul adevărat la nevoie se cunoaşte“, şi-a început Rădoi discursul.

@N_P

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan, ales președinte al PNL. Cine sunt prim-vicepreședinții (VIDEO)

Ziua Constanta acum 5 ore
Congresul extraordinar al PNL l-a votat, sâmbătă, pe Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului. Bolojan a fost singurul candidat la funcția de președinte al PNL. În funcțiile de prim-vicepreședinți au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veș

Bogdan Ivan, după ce a trimis Corpul de Control la compania de stat care ar fi acordat bărbaţilor ”spor de femeie”: Nu a primit nimeni acel spor pentru că nu am aprobat acest lucru

News.ro acum 2 ore
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, după ce a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participanţilor în Energie (SAPE) în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii că la instituţia respectivă bărbaţii ar pr

Donald Trump anunță tarife de 30% pentru UE și avertizează împotriva unei riposte, aruncând în aer luni de negocieri

HotNews acum 5 ore
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat într-o scrisoare postată sâmbătă pe rețelele sociale că va impune o taxă vamală de 30% pentru bunurile din Uniunea Europeană, punând capăt lunilor de negocieri atente și afectând și mai tare una dintre cele

Iga Swiatek a câștigat prima sa finală de la Wimbledon

Mediafax acum 2 ore
Tenismena poloneză Iga Swiatek a câștigat sâmbătă prima sa finală de la Wimbledon. Ea a învins-o în finală pe americanca Amanda Anisimova. Iga Swiatek (locul 4 mondial) a dominat pe tot parcursul meciului și s-a impus foarte ușor, 6-0, 6-0, în fața

VIDEO Intervenție a salvamontiștilor, cu un elicopter, pentru o femeie care a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat

HotNews acum o ora
O femeie care a căzut aproximativ 15 metri în abrupt, sub zona Vârfului Păpușa Mare din zona centrală a Masivului Retezat, a fost preluată de salvatorii montani, a anunțat Salvamont Hunedoara, sâmbătă seară, într-o postare pe Facebook. Potrivit Salv

SuperLiga: UTA Arad, revenire spectaculoasă cu Universitatea Craiova. Trupa lui Rădoi a condus cu 3-0, dar a fost egalată în minutul 90+13

HotNews acum 2 ore
UTA Arad și Universitatea Craiova au terminat la egalitate, scor 3-3, meciul disputat sâmbătă, pe arena „Francisc Neuman”, în prima etapă din SuperLiga. UTA Arad – Universitatea Craiova 3-3 Echipa antrenată de Mirel Rădoi a deschis scorul în minutul

Parașutist rănit la Aeroportul Tuzla. A intervenit elicopterul SMURD

HotNews acum 4 ore
Un parașutist s-a rănit la aterizare, sâmbătă, la Aeroportul Tuzla, și a fost preluat de un elicopter SMURD pentru a fi transportat la Spitalul Județean Constanța, potrivit Agerpres. Inspectoratul pentru Situații de Urgență a anunțat că la locul eve

Bolojan şi liderii liberali au făcut curat în sala unde a avut loc Congresul PNL

BusinessMagazin acum 5 ore
Ilie Bolojan şi ceilalţi lideri liberali au strâns gunoiul în Sala Unirii unde a avut loc Congresul PNL. Operaţiunea s-a desfăşurat în timp ce participanţii la congres aşteptau rezultatele votului.

VIDEO. Unii dintre apropiații criminalului din Mureș au început să colaboreze cu Poliția!

Ziua Constanta acum 7 ore
În cadrul anchetei privind cazul Gânj Emil, căutat pentru uciderea fostei sale iubite, au apărut noi evoluții semnificative. Surse apropiate investigației au confirmat astăzi că unii dintre apropiații lui Gânj Emil au început să colaboreze cu Poliți

UPDATE - Congresul PNL - Bolojan a fost ales preşedintele PNL cu 976 de voturi / Noii prim-vicepreşedinţi ai partidului sunt: Predoiu, Ciucu, Veştea şi Pauliuc / Dan Motreanu, noul secretar general al partidului / Ce a declarat Ilie Bolojan

News.ro acum 5 ore
Ilie Bolojan a fost ales sâmbătă, la Congresul PNL preşedintele partidului, cu 976 de voturi. Delegaţii au stabilit şi cine vor fi cei patru vicepreşedinţi ai partidului. Aceştia sunt: Cătălin Predoiu, Ciprian Ciucu, Adrian Veştea şi Nicolae Paulicu

Vremea

București
acum

25°
sâm.

17°/31°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

22°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/32°
lun.

19°/35°
mar.

20°/33°
Constanta
acum

20°
sâm.

18°/29°
dum.

21°/30°
lun.

22°/30°
mar.

24°/30°
Cluj-Napoca
acum

16°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/29°
lun.

18°/33°
mar.

19°/32°
Timisoara
acum

25°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/35°
lun.

20°/36°
mar.

22°/36°