La 30 mai, după un dezmăţ politic de 5 luni, Republica Moldova s-a ales cu un Guvern şi o coaliţie parlamentară, ambele pro-europene. Unii comentatori şi analişti politici, apăruţi în ultimul timp ca ciupercile după un ciclon eurasiatic, consideră că de acest lucru se face vinovată Uniunea Europeană, care a aplicat faţă de politicienii moldoveni tactica pacificatorilor ruşi „po prinujdeniu k miru“ (constrângere la pace).
Desigur, UE a jucat un rol important în stabilizarea scenei politice de la Chişinău, doar că tactica ei a fost „take it, if you like it or leave it and do not bother us anymore“ (ia-o dacă îţi place or las-o baltă şi nu ne mai deranja). Trebuie să recunoaştem, însă, că Viceprim-ministrul rus Dimtri Rogozin a contribuit poate mai mult decât Comisarul European Ştefan Fule şi Parlamentarii Europeni, luaţi la un loc, la crearea noii Guvernări pro-europene.
Vizita privată întreprinsă la Tiraspol şi Chişinău cu ocazia zilei de 9 mai şi, mai ales, discursul său înflăcărat ţinut în Piaţa Marii Adunări Naţionale despre viitorul luminos al moldovenilor în Uniunea Eurasiatică, alături de Batika Lukaşenko, au avut efectul unui duş rece pentru mulţi dintre noi, în speţă pentru capurile fierbinţi ale politicienilor noştri care se pretind democratici şi europeni.
Dimtri Rogozin, cel care în 1992 a luptat în Transnistria împotriva independenţei noastre, cot la cot cu cazacii, aduşi tot de el, ne-a arătat pe 9 mai 2013 hăul moral în care ne-am rostogolit cu toţii în iureşul interminabilelor lupte politice. El ne-a arătat, fără să vrea, ce ne aşteaptă dacă nu ne trezim la realitate, dacă nu oprim războiul total declanşat de politicienii iresponsabili. Discursul său din Piaţa Marii Adunări Naţionale, din inima ţării, acolo unde ne-am recâştigat dreptul de a fi, dreptul de a vorbi în limba noastră română, dreptul la suveranitate, dreptul la in
