Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Procurorul de caz: Crima de la Piteşti a fost, "se pare", premeditată

Publicat in Gandul, joi 6 iunie 2013 ·

Uciderea bărbatului de 37 de ani, din Piteşti, a fost, cel mai probabil, premeditată, în condiţiile în care victima şi suspectul de crimă au avut un conflict mai vechi în urma pierderii unei sume de bani, aproximativ 30.000 de euro, de către inculpat din cauza victimei, a declarat procurorul de caz.

"Crima se pare că este premeditată, există un conflict mai vechi pe care noi o să-l dovedim, sigur la momentul respectiv, în care s-au pierdut nişte bani serioşi de către inculpatul din prezenta speţă, o sumă măricică pentru un român, circa 30.000 de euro, bani pierduţi din cauza victimei. De atunci a încolţit ideea asta, a culminat cu evenimentul din 1 iunie, când victima l-a lovit din nou pe inculpat (nr. - Ion Păun) şi sigur că în zilele următoare s-a întâmplat ce s-a întâmplat. El şi poliţistul (n.r. - Andrei Toma) se aflau în posesia unui pistolet şi a muniţiei aferente, e vorba de pistoletul reclamat că furat de către poliţist, pe care în realitate acesta nu l-a pierdut niciodată pentru că nici efracţia încuietorilor nu a fost dovedită. În plus, totul pare o făcătură pentru că în momentul în care se zice că au dispărut bunurile el era, culmea, în faţa unei camere de luat vederi care-l arată exact şi la ora potrivită, este cusut cu aţă albă. Toată lumea care cunoaşte speţa pare a trage concluzia că cei doi plănuiau de mai mult timp să facă ce au făcut. Cert este că ambii au fost văzuţi înainte de crimă şi în momentele imediat următoare crimei", a declarat procurorul Ion Anghelescu, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş.

Potrivit sursei citate, cercetările au fost extinse "în afara câmpului infracţional", fiind identificate o serie de corpuri delicte, obiecte, ce vor fi examinate în mod ştiinţific.

"Am găsit o cagulă şi o mănuşă arsă la circa 50 de metri de calea ferată, acolo am găsit o vatră cu cenuşă arzând. Arma crimei nu am găsit-o

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 57 minute
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Incident șocant în Iași: O femeie a fost găsită înjunghiată într-o mașină parcată

Adevarul acum 17 minute
O femeie a fost găsită înjunghiată într-o mașină parcată luni, 21 iulie, pe șoseaua Națională din municipiul Iași. Momentan, victima este conștientă.

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Avocat reținut după ce a lovit un jandarm în gât, în timpul protestului din Piața Victoriei. Parchetul cere arestarea sa preventivă

HotNews acum 2 ore
Un avocat a fost reținut pentru 24 de ore, după ce ar fi agresat fizic un jandarm în timpul protestului antiguvernamental desfășurat duminică în Piața Victoriei. Potrivit Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, procurorii au înaintat dosar

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 4 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

UPDATE - Şoferul care a blocat traficul pe A1, în semn de protest, şi s-a urcat pe cabina TIR-ului, plasat sub control judiciar / 13 pietoni, amendaţi cu 40.500 de lei, în acelaşi context

News.ro acum 29 minute
Bărbatul de 33 de ani care a oprit TIR de-a curmezişul sensului spre Bucureşti al autostrăzii A1, blocând traficul în semn de protest, şi apoi s-a urcat pe cabina camionului a fost reţinut pentru împiedicarea sau îngreunarea circulaţiei pe drumurile

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum o ora
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Bărbat arestat preventiv după ce ar fi încercat să îşi omoare fosta concubină lovind-o cu maşina din spate / O hărțuia și inista să se împace cu el sub amenințarea că o va ucide

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un bărbat a fost arestat preventiv după ce a încercat să îşi omoare fosta concubină lovind-o intenţionat cu maşina în timp ce femeia circula ca pieton pe o stradă din Cernavodă, a informat luni Parch

Ilie Bolojan și Alexandru Rogobete anunță pachetul de măsuri pentru reforma sănătății, la ora 17:00

HotNews acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, urmează să anunțe luni, la ora 17:00, într-o conferință de presă comună, un pachet de măsuri pentru reforma sănătății. Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat deja o serie

România a avut cel mai mare deficit guvernamental din UE în primul trimestru, 7,5% din PIB, potrivit unei analize Eurostat

G4Media acum 5 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Deficitul guvernamental ajustat sezonier a scăzut, atât în Uniunea Europeană cât şi în zona euro, în primul trimestru al acestui an, comparativ cu ultimul trimestru al anului trecut, o tendinţă simil

Vremea

București
acum

36°
lun.

20°/36°
mar.

23°/42°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

32°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/32°
joi

20°/36°
Constanta
acum

33°
lun.

20°/33°
mar.

22°/31°
mie.

24°/27°
joi

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

31°
lun.

17°/31°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
joi

20°/33°
Timisoara
acum

36°
lun.

19°/37°
mar.

16°/33°
mie.

20°/36°
joi

24°/40°