Agricultura ecologică în România are toate condiţiile de dezvoltare şi sprijinul autorităţilor naţionale şi internaţionale, deci nu există nicio scuză să nu reuşim în acest domeniu, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de specialitate, eurodeputatul Daciana Sârbu, membru de onoare în cadrul Bio România şi fondatoare a Asociaţiei ‘Şcoala pentru Sănătate’. ‘Avem toate condiţiile de dezvoltare a agriculturii ecologice, cu sprijin de la Guvern, din partea miniştrilor, al Comisiei Europene, al academicienilor, şi deci nicio scuză să nu reuşim. Trebuie să facem din România o ţară bio şi să folosim această nişă. Din partea mea aveţi tot sprijinul. Trebuie să continuăm să mergem cu dreptul pentru a avea rezultate’, a afirmat Sârbu. Potrivit datelor oficiale, prezentate, miercuri, de către ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, produsele ecologice se obţin, în prezent, în România, de pe o suprafaţă totală de 450.000 hectare, în creştere semnificativă faţă de anul 2007, când aceasta însuma 130.000 de hectare. De asemenea, numărul operatorilor care activează pe piaţa produselor ecologice a ajuns, în 2013, la 15.000, în creştere cu peste 8.000, comparativ cu rezultatele din 2007. Asociaţia Operatorilor din Agricultura Ecologică Bio-România a organizat, miercuri, o conferinţă dedicată Zilei Mondiale a Mediului, sărbătorită la nivel global în data de 5 iunie, sub sloganul ‘Gândeşte-Mănâncă-Salvează!’. Potrivit informaţiilor Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Agricultură şi Alimentaţie (FAO), în fiecare an, sunt risipite 1,3 miliarde de tone de alimente, acestea devenind deşeuri alimentare, în timp ce milioane de oameni suferă de foame. Data de 5 iunie a fost declarată Ziua Mondială a Mediului în urma desfăşurării primei conferinţe a Naţiunilor Unite privind omul şi mediul înconjurător care a avut loc în Suedia, la Stockholm, în perioada 3-14 iunie 1972 şi care a reunit re