''Ce bine era atunci când era rău!''

“7 iunie 1932 şi 5 iunie 1933 se nasc, la Bucureşti, Grigore Pop şi, respectiv, Dan Grigore Mihăescu. Asta a fost prima lor glumă. Că s-au născut.

1 septembrie 1939(1940). Având 7 ani de acasă, încep primul an de şcoală. Încă din trimestrul doi, învăţătorul le notează cu majuscule, în carnetul de note, aprecierea <> (O carte cu acelaşi titlu apare în vara lui 1971, semnată de Valentin Silvestru. Orice asemănare este întâmplătoare. Dovada că... subsemnaţii ne-am terminat studiile cu <

1 ianuarie 2014. Autorii mor (probabil de moarte bună) şi abia după aceea devin două spirite”. Aceste rânduri au fost scrise de Grigore Pop şi Dan Mihăescu. Nici unul dintre ei nu mai este printre noi. Astăzi, Dan Mihăescu ar fi împlinit 80 de ani. Nu a mai avut răbdare să vină 2014. Vremurile au devenit din ce în ce mai neinteresante şi secetoase, nemaifiind udate de umor de calitate... Am avut privilegiul să-l cunosc îndeaproape pe Dan Mihăescu, să-i câştig prietenia, iar el mi-a dăruit nenumărate amintiri frumoase. De la el ştiu sfatul pe care i l-a încredinţat Horia Şerbănescu: “Ca să trăiţi mult trebuie să muriţi de râs în fiecare zi”. De câţiva ani încoace aplic acest îndemn şi recunosc îmi este mult mai bine. Cât timp l-am avut alături pe prietenul meu drag, Dan Mihăescu, am fost bogată. În căuşul cald al mâinilor mele era inima lui.

Astăzi pot doar să-mi aduc aminte de tot ceea ce am primit de la el, de zâmbetele pe care mi le-a pus pentru totdeauna în suflet, de vorbele sale minunate, de toate scheciurile fabuloase care există datorită măiestriei sale... Îl port mereu în gând şi în suflet. Pentru mine, Dan Mihăescu există în continuare, doar că şi-a schimbat domiciliu şi nu ne mai putem întâlni atât de des. Îl simt alături, ori de câte ori îmi am