Expunerea la soare trebuie făcută numai după protejarea pielii cu o cremă specială şi doar până la ora 9.00, iar pentru amatorii de nudism prudenţa va fi şi mai mare, ei fiind expuşi riscului de cancer cutanat, din cauza sensibilităţii zonelor neexpuse constant, spune dr. Alin Nicolescu.
Societatea Română de Dermatologie (SRD), în parteneriat cu Academia Europeană de Dermatologie şi Venerologie (EADV), va demara, în această vară, pe litoral, o amplă campanie de informare în ceea ce priveşte depistarea melanomului şi prevenirea cancerului cutanat. Acţiunea are drept scop sensibilizarea opiniei publice faţă de pericolul expunerii la radiaţiile solare, după ce o campanie desfăşurată în Delta Dunării a dus la depistarea a şase cazuri de cancer de piele, unul de sân şi alte leziuni precanceroase, după consultarea a 150 de persoane din respectiva zonă, a precizat medicul Alin Nicolescu, secretar general al SRD.
„În perioada 30 mai - 2 iunie, au fost consultaţi gratuit peste 150 de pacienţi, locuitori ai comunelor Mahmudia şi Murighiol. Din nefericire, au fost depistate mai multe cancere de piele. SRD va relua cât mai des această acţiune, pentru că aceşti oameni au o reală nevoie de consultaţii dermatologice periodice, fiind expuşi zilnic unor radiaţii solare extrem de puternice, iar prin prezenţa noastră în localităţile din Deltă încercăm să fim un suport real pentru aceşti pacienţi”, a mai spus Nicolescu.
Potrivit medicilor, pielea trebuie protejată indiferent dacă are sau nu aluniţe.
„Cel mai mare risc de apariţie a unor leziuni precanceroase sau chiar a maladiei oncologice este la mare, dar protecţia pielii nu trebuie ignorată nici în oraş, când ne plimbăm prin soare în miezul zilei, la munte, în maşină, unde soarele arde puternic prin fereastra închisă, sau chiar în zilele cu nor. Riscul apariţiei melanomului este la fel de mare şi pentru cei f