Dan Nica a aruncat piatra – gândindu-se ce e la el prin Poşta care ar fi putut fi performantă, dacă n-ar fi falimentat-o predecesorii săi – când a afirmat că este “ruşinos” ce se întâmplă la Autoritatea de Supraveghere Fiscală, unde personalul restructurat de la CNVM şi CSA primeşte salarii compensatorii care ajung până la 800.000 euro de cap de om, în timp ce amărâţii de la Poştă primesc doar cât să nu moară de foame în următoarele luni. Când a auzit chestia asta, premierul a luat foc. Dar a luat degeaba, pentru că a aflat rapid că n-are ce să facă, deoarece respectiva prevedere fusese votată în consiliile de administraţie devenind perfect legală, orice intervenţie putând să nască conflicte juridice.
Unica soluţie ar fi o nouă reglementare care să taxeze dur, cu până la 85%, veniturile exorbitante obţinute în acest fel.
Chestiunea nu e nouă. Este chiar o practică constantă la anumite niveluri ale administraţiei care beneficiază de un regim special. Amintiţi-vă ce s-a întâmplat când noul guvern a vrut s-o dea afară pe prietena lui Tăriceau, doamna Lulache, pusă moţ şefă la Fondul Libertatea, pe un salariu enorm şi cu o clauză contractuală prin care, dacă era schimbată înainte de termen, urma să primească o compensaţie de aproape un milion de euro! Pe care l-a şi primit. (I-a ajuns să se descarce până când a fost numită, recent, şefă la Nuclearelectrica!?) La fel s-a întâmplat şi cu dl Ionuţ Costea,cumnatul lui Mircea Geoană, pus şef la Eximbank în perioada guvernării PDL-PSD, cu cel mai mare salariu al unui funcţionar public (vreo 30.000 euro lunar). Boc n-a putut să-l schimbe, pentru că nu-şi putea permite să-i plătească compensaţia prevăzută în contract! Dacă premierul ar dori să vadă contractele multora dintre şefii diferitelor instituţii, în special cele din zona financiar-bancară, ar rămâne uluit de ce clauze conţin acestea. Pentru marea majoritate a
