În comisia de revizuire a Constituţiei, sub oblăduirea înţeleaptă şi senină a d-lui. preşedinte al Senatului, Crin Antonescu, lucrările au continuat ieri în pas alert, pentru ca poporul şi naţiunea română să se bucure cât mai degrabă de un act fundamental nou, modern, în consonanţă cu nevoile curente şi cu prefacerile din ultimii ani. E bine să ne vorbim ţara doar de bine, nu-i aşa?

Mă întreb dacă ţara mea are dreptul să-mi impună respectul printr-un text coercitiv, inclus chiar în Constituţie. Să zicem că-l are, dar mie, ca unuia liber să gândească orice şi liber să exprime aproape orice (cu nişte excepţii prevăzute în articolul 30 din Constituţie) îmi lasă impresia unei Românii slabe, nesigure pe propriul sine, fără conştiinţa calităţilor şi defectelor ei şi, prin urmare, deloc în stare să-şi fructifice calităţile, nici dispusă să-şi remedieze defectele, de îndată ce şi le va fi recunoscut. Ieri, membrii comisiei au votat modificarea art. 30, referitor la libertatea de exprimare, în două locuri. va suna mai nou aşa:

„Sunt interzise de lege defăimarea ţării şi a naţiunii, profanarea drapelului naţional, îndemnul la război de agresiune, la ură naţională, rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violenţă publică, precum şi manifestările obscene, contrare bunelor moravuri."

Faţă de textul actual, s-a introdus sintagma „profanarea drapelului naţional" printre restricţiile impuse dreptului liber la exprimare. Practic, acest alineat este adaptarea românească a celui de-al doilea paragraf al art. 10 din Convenţia Europeană pentru Drepturile Omului, unde sunt precizate exhaustiv toate cazurile în care pot fi aplicare restricţiile: „pentru securitatea naţională, integritatea teritorială sau siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protecţia sănătăţii sau a moralei, p