În ultimele zile, în media vâlceană, societatea Annabella și patronul acesteia, Dan Mutu, au fost asociați cu un scandal de evaziune fiscală în domeniul comerțului cu fructe, ce a făcut obiectul unei anchete a DIICOT. Așa cum este normal, am cerut și opinia celor «incriminați». Așadar, iată care a fost răspunsul managerului general al SC Annabella SRL, Dan Mutu: „Având în vedere apariţia, în ultimele zile, a unor articole în presă, care pot genera o apreciere eronată a imaginii şi onorabilităţii firmei noastre, pentru o corectă şi operativă informare a opiniei publice, facem următoarele precizări: În perioada septembrie - noiembrie 2012, SC ANNABELLA SRL a achiziţionat mere pentru industrie spre procesare în suc concentrat. Pe lângă furnizorii noştri permanenţi, am fost contactaţi pentru prima dată de o firmă din alt judeţ, acum suspectată de evaziune fiscală, pe care am verificat-o, la momentul respectiv, la Registrul Comerţului şi pe site-ul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, singurele modalităţi de informare în acest sens. Întrucât firma era înregistrată şi activă, cu bună credinţă, am decis colaborarea, care a constat în achiziţionarea de mere pentru industrie. Relaţia comercială s-a desfăşurat în condiţii normale, merele achiziţionate fiind din bazinul pomicol Voineşti, judeţul Dâmboviţa. Livrarea s-a făcut pe baza avizelor de expediţie şi a facturilor fiscale, plata acestora fiind achitată numai prin bancă. Menţionez că transportul merelor achiziţionate s-a făcut cu maşini închiriate de furnizor, de la o firmă specializată în transport, cu sediul în judeţul Dâmboviţa. Fiecare transport de mere recepţionat de noi de la această firmă a făcut obiectul controlului în poartă, înscrierea în registrul de intrare în fabrică, fiind recepţionat din punct de vedere cantitativ şi calitativ de personal specializat, întocmindu-se în acest sens certificate de calitat