Comisarii Gărzii Financiare au finalizat, în luna mai, un mega-dosar de evaziune fiscală: o societate comercială din Neamț este acuzată că, prin acțiuni fictive comerciale, ar fi creat statului un prejudiciu de 6,9 milioane de lei.
În cursul lunii mai, cei șase comisari ai Gărzii Financiare Neamț au efectuat 182 de controale, la 223 de agenți economici din județ. Au fost vizați producătorii și vânzătorii de alcool, comercianții de produse petroliere, comercianții de tutun și cafea, construcții și materiale de construcții, valorificarea deșeurilor reciclabile, societăți de morărit și panificație și exploatarea lemnului. La 109 agenți economici s-au constatat abateri, motiv pentru care s-au aplicat amenzi în valoare de 60.200 de lei, și s-au dispus confiscări de produse în valoare de 4.830 de lei. De asemenea, Comisarii Gărzii Financiare au făcut și cinci sesizări penale, cea mai importantă vizând o evaziune fiscală de proporții, cu produse petroliere.
“În luna aprilie, la solicitarea Gărzii Financiare – Comisariatul General, s-au demarat verificări de specialitate la o societate care are sediul social în județul Neamț și care are ca principal obiect de activitate comerțul cu ridicata al combustibililor solizi, lichizi și gazoși și al produselor derivate. Datorită imposibilității identificării acționarilor și al administratorului societății comerciale, s-a trecut la obținerea de informații și documente legale despre societatea supusă controlului prin metode specifice. Astfel, au fost solicitate informații și documente de la trei unități bancare, cinci societăți comerciale de pe raza județului Neamț și patru societăți comerciale din județele Bacău și Iași”, a declarat Valeriu Baziotis, comisar șef al Secției Neamț a Gărzii Financiare.
Comisarii au stabilit că, în perioada 2011-2012, societatea respectivă, prin reprezentanții legali, a cre