Mesajul a fost trimis. Multumesc!

AFLĂ ce străzi din Focşani vor fi reparate

Publicat in Monitorul de Vrancea, joi 6 iunie 2013 ·

Primăria municipiului Focşani va derula în acest an mai multe lucrări de infrastructură stradală, o parte finanţate din bugetul local şi o parte din creditele contractate de Primărie pentru reabilitarea străzilor. Primarul Decebal Bacinschi a spus că au început lucrările pentru reabilitarea străzii Brăilei, termenul de finalizare fiind august 2014. Valoarea contractului este de 4 milioane de lei, constructorul fiind SC Vega 93 SRL Galaţi. O altă investiţie a municipalităţii, care se va încheia în decembrie 2013, este realizarea reţelei de canalizare pluvială în cartierele Mândreşti şi Laminorul, valoarea totală a lucrărilor fiind de 2,7 milioane de lei.

Până în iulie va fi refăcută şi infrastructura străzilor Simion Bărnuţiu şi Mihail Kogălniceanu (1,7 milioane lei), la care au început lucrările. Până în decembrie va fi refăcută infrastructura străzilor: Cpt. Stoenescu (385.000 lei), Oituz (347.100 lei), Păun Pincio (328.800 lei) şi zona Sud bloc 6A şi bloc 6B de pe Bulevardul Bucureşti (178.000 lei), pentru aceste străzi documentaţia fiind în curs de finalizare. Primăria va reface şi infrastructura străzilor Toader Ţârdea, Trotuş şi Vrâncioaia (1 milion de lei), şi în acest caz documentaţia fiind în curs de finalizare, dat fiind faptul că termenul de realizare este martie 2014. Şi locuitorii de pe strada Bucegi vor avea accese pietonale şi parcări noi, datorită unei investiţii locale de 570.774 lei, care se va încheia în decembrie 2013. Valoarea tuturor acestor lucrări de infrastructură, finanţate din creditul contractat de Primărie în urmă cu câţiva ani, este de 11 milioane de lei.

Punctele termice 10 şi 18, reabilitate până la sfârşitul lui 2013

Alte două lucrări care se execută în prezent în municipiul Focşani, cu bani din bugetul local şi de la Guvernul României, prin programul ”Termoficare 2006-2015 căldură şi confort”, sun

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum 3 ore
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România riscă să intre în incapacitate de plată din cauza deficitului / Documente „strict confidențiale” publicate de Europa Liberă

HotNews acum 7 ore
Cei trei foști oficiali de la vârful statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului, relate

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Alertă de călătorie în Serbia! Ample acțiuni de protest

Ziua Constanta acum 4 ore
Atenționare de călătorie în Republica Serbia - Ample manifestări de protest Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează ori intenționează să călătorească spre sau dinspre Republica Serbia că, începând de

Pachetul fiscal își arată primele efecte, anunță Ministerul Finanțelor. Costurile de împrumut ale statului scad

HotNews acum 9 ore
Primele efecte ale pachetului fiscal propus de guvernul Bolojan se văd pe pieţele financiare, costurile de împrumut pentru România fiind în scădere, conform unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului de Finanţe, informează Agerpres. „Primele

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum 7 ore
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

Video Mihai Leu, condus pe ultimul drum la Hunedoara. Orașul și-a plâns fostul mare campion

Adevarul acum 10 ore
A fost zi de doliu, vineri, 4 iulie 2025, la Hunedoara, în memoria fostului mare sportiv Mihai Leu (1969–2025), stins din viață la 56 de ani. Aproape 2.000 de oameni au venit la slujba de înmormântare a fostului campion.

Ilie Bolojan: „PENSIILE SPECIALE vor fi ATACATE în pachetul doi, sau trei”

Gandul acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ”care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în car

SUA ameninţă Uniunea Europeană cu noi tarife: 17% pentru toate produsele alimentare

Mediafax acum 3 ore
Această mişcare de ultim moment a survenit înaintea termenului-limită din 9 iulie pentru încheierea unui acord comercial, după care SUA au anunţat că vor aplica tarife de 20% asupra tuturor bunurilor provenite din UE, în absenţa unui acord. Preşedin

Horoscop 5 iulie 2025. Zodia care primește o mega surpriză de la partener!

Cancan acum 8 ore
Horoscop 5 iulie 2025. Prima zi din weekend vine cu vești bune pentru un nativ. Astrele au prezis că o zodie primește o mega surpriză de la partener. Află și tu, din rândurile următoare, ce îți rezervă astrele! O vacanță la care visai de mult timp e

Vremea

București
acum

23°
sâm.

21°/33°
dum.

21°/37°
lun.

22°/39°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

22°
sâm.

17°/27°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/38°
Constanta
acum

21°
sâm.

21°/30°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

16°/31°
dum.

17°/34°
lun.

19°/36°
mar.

18°/36°
Timisoara
acum

21°
sâm.

17°/34°
dum.

21°/40°
lun.

20°/39°
mar.

21°/37°