La finalul unei săptămâni în care s-au desfăşurat cursurile festive pe clase, în care s-au retrăit intens evenimente marcante şi s-au fixat întru reamintire principalele repere ale perioadei de formare reprezentate de ciclul liceal, s-a desfăşurat la Colegiul Naţional „Nicu Gane” festivitatea de absolvire a ciclului liceal de către elevii promoţiei 2013.
În prezenţa colegilor din clasele V-XI, a profesorilor şi părinţilor, ei au savurat ultimele momente ale vieţii de elev, clipe memorabile care reprezintă pragul pătrunderii depline în viaţă.
„Mai mult ca niciodată, elevii celor 8 clase terminale au conştientizat care a fost aportul şcolii în evoluţia lor şi ce factor de progres important au reprezentat profesorii şi diriginţii care i-au format. Diverse, dar supuse mereu aceloraşi exigenţe de raportare, traiectoriile celor 8 colective de elevi au fost dominate de modele şi repere care sunt valorile autentice promovate în cultura organizaţională a instituţiei noastre. Clasa a XII-a A a crescut în cultul performanţei, făcând din aceasta un mod de a fi după modelul excelenţei reprezentat de dirigintele lor, prof. dr. Marcel Porof, facilitatorul participării la numeroase competiţii şi evenimente ştiinţifice. Elevii clasei a XII-a B au progresat laolaltă cu diriginta lor, dna prof. Geta Neculau, al cărei traiect profesional s-a împlinit anul acesta prin obţinerea gradului didactic I. La clasa a XII-a C, matematica s-a predat cu eleganţă de lord, formula pedagogică ce îl consacră pe prof. Ilie Bălăşan, dirigintele ei. Elevii clasei a XII-a D au fost iubiţi şi uniţi, temperaţi şi încurajaţi, mereu în stilul şi modul potrivit de prof. Doina Dominte. Domeniul chimiei şi al fizicii a fost dezvăluit elevilor din clasa a XII-a E de doi profesori de marcă ai acestor specialităţi, care s-au ocupat succesiv de destinul lor, prof. dr. Carmen Artenie şi prof. Sorin Ga