Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Programe pentru familii la MNAR: Colecţia de amintiri. D’ale colecţionarilor

Publicat in rfi, miercuri 5 iunie 2013 ·

Muzeul Colecţiilor de Artă şi-a deschis din nou porţile şi vă invită în lumea fascinantă a colecţionarilor!

Ce şi de ce colecţionăm?

Oare obiectele din viaţa de zi cu zi pot deveni piese de colecţie?

Aveţi deja o colecţie?

Vă poftim să căutăm răspunsuri şi să descoperim preocupările şi pasiunile colecţionarilor de ieri şi de azi!

Primul program din seria „Colecţia de amintiri” se adresează familiilor şi se desfăşoară sub genericul „D’ale colecţionarilor”. El îşi propune să deschidă calea spre cunoaşterea şi aprecierea obiectelor ce pot constitui o colecţie de artă, dar şi spre dezvoltarea unui interes pentru a colecţiona. Sperăm că va fi şi începutul unei colecţii de amintiri plăcute! În luna iunie puteţi participa la „D’ale colecţionarilor” astfel:

· Sâmbătă, 8 iunie 2013, începând cu ora 11:00, program pentru familii cu copii cu vârste între 4 şi 6 ani; înscrierile pentru aceste programe se pot face în intervalul miercuri, 5 iunie – vineri, 7 iunie, ora 16:00;

· Duminică, 9 iunie 2013, începând cu ora 11:00, program pentru familii cu copii cu vârste între 7 şi 8 ani; înscrierile pentru acest program se pot face în intervalul miercuri, 5 iunie – vineri, 7 iunie, ora 16:00;

· Sâmbătă, 15 iunie 2013, începând cu ora 11:00, program pentru familii cu copii cu vârste între 9 şi 10 ani; înscrierile pentru acest program se pot face în intervalul luni, 10 iunie – vineri, 14 iunie, ora 14:00;

· Duminică, 16 iunie 2013, începând cu ora 11:00, program pentru familii cu copii cu vârste între 11 şi 12 ani; înscrierile pentru acest program se pot face în intervalul luni, 10 iunie – vineri, 14 iunie, ora 14:00;

Preţ bilet: 15 lei/ persoană (copil sau părinte).

Participarea la programe se face pe bază de înscriere, în limita locurilor disponibile. Înscrierile se p

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

NEWS ALERT | Dezastru aviatic în Coreea de Sud

Wall-Street.ro acum 44 minute
Un avion din direcţia Bangkok cu 181 de persoane la bord s-a prăbuşit şi a luat foc duminică la aterizarea pe aeroportul din Muan, în sud-vestul Coreei de Sud, făcând cel puţin 96 de morţi, notează CNN. Mai mulţi pasageri au fost scoşi de pompieri p

Încă o tragedie aviatică pe final de an: Cel puțin 85 de morți în urma prăbușirii unui avion în Coreea de Sud VIDEO

Ziare.com acum o ora
Cel puţin 85 de persoane au murit într-un accident aviatic în Coreea de Sud, majoritatea pasagerilor rămaşi fiind prezumaţi morţi, potrivit departamentului de pompieri, relatează CNN, care arată că două persoane au supravieţuit. Avionul Jeju Air tra

„Pregătiţi-vă pentru vremuri incerte”. Economia mondială, abia scăpată de impactul pandemiei de Covid-19, se va confrunta cu un nou set de riscuri în 2025

HotNews acum 40 minute
Economia mondială abia a început să lase în urmă impactul pandemiei de Covid-19, dar în 2025 este pe cale să se confrunte cu un nou set de provocări, precum posibilele tarife comerciale din partea lui Donald Trump, care ar putea veni cu o nouă doză

Mii de persoane protestează în Georgia, în timp ce noul preşedinte se pregăteşte să depună jurământul

News.ro acum 3 ore
Mii de protestatari georgieni au format un lanţ uman în capitala Tbilisi, înainte de o confruntare politică, în timp ce noul preşedinte se pregăteşte să depună jurământul, relatează BBC. Inaugurarea noului preşedinte - fostul fotbalist de la Manches

Premierul israelian va fi operat de prostată. Benjamin Netanyahu a mai suferit o intervenție chirurgicală în primăvară

Ziare.com acum o ora
Premierul israelian Benjamin Netanyahu, în vârstă de 75 de ani, urmează să fie supus duminică unei operaţii de prostată, a anunţat sâmbătă, 28 decembrie, biroul său, în plin război între Israel şi mişcarea islamistă palestiniană Hamas în Fâşia Gaza.

Rusia afirmă că a dejucat complotul ucrainean de a ucide un ofiţer şi un blogger

News.ro acum 3 ore
Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB) a declarat sâmbătă că a dejucat un complot al Ucrainei de a ucide un ofiţer rus de rang înalt şi un blogger de război pro-rus cu o bombă ascunsă într-o boxă muzicală portabilă, relatează Reuters. FSB,

Gazprom va suspenda exporturile de gaz spre Republica Moldova de la 1 ianuarie

Ziua Constanta acum 11 ore
Gigantul energetic rus Gazprom a anunţat sâmbătă că va suspenda exporturile de gaz spre Republica Moldova de la 1 ianuarie, la ora 05.00 GMT, din cauza unei datorii neplătite de autorităţile de la Chişinău, relatează Reuters citat de Agerpres.ro Com

Verdict în cazul uciderii unei fetițe care a șocat Turcia: Mama, fratele mai mare și unchiul copilei au fost condamnați la închisoare pe viață

HotNews acum 40 minute
Un tribunal turc a condamnat sâmbătă la închisoare pe viață trei membri ai familiei unei fetițe de opt ani a cărei ucidere în provincia Diyarbakir (sud-est) a șocat țara, transmite France Presse. Trupul lui Narin Guran, dispărută de 19 zile, a fost

Actrița Olivia Hussey, starul din „Romeo și Julieta” a lui Zeffirelli, a murit la vârsta de 73 de ani

HotNews acum 11 ore
Actrița britanică Olivia Hussey, laureată cu un Glob de Aur pentru rolul adolescentei Julieta în filmul „Romeo și Julieta” (1968) al lui Franco Zeffirelli, a murit vineri, la vârsta de 73 de ani, a anunțat familia sa, potrivit AFP. „Olivia a fost o

Israel: Benjamin Netanyahu va fi supus duminică unei operaţii de prostată

News.ro acum 9 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu, în vârstă de 75 de ani, urmează să fie supus duminică unei operaţii de prostată, a anunţat sâmbătă biroul său, în plin război între Israel şi mişcarea islamistă palestiniană Hamas în Fâşia Gaza. Netanyahu a fo

Vremea

București
acum

dum.

2°/5°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
mie.

3°/9°
Iasi
acum

dum.

0°/5°
lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
mie.

2°/10°
Constanta
acum

dum.

1°/5°
lun.

2°/6°
mar.

3°/9°
mie.

5°/11°
Cluj-Napoca
acum

-4°
dum.

-4°/5°
lun.

1°/5°
mar.

-0°/5°
mie.

0°/6°
Timisoara
acum

-1°
dum.

-1°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°
mie.

1°/7°