China lansează o anchetă antidumping privind vinurile importate din Uniunea Europeană. Asta după ce Bruxelles-ul a decis să taxeze provizoriu panourile solare chinezeşti.
Comisia Europeană a decis să impună taxe antidumping de până la 67,9% pentru panourile solare importate din China, pentru a revitaliza industria de profil din Europa.
În replică, Executivul chinez a lansat o procedură antidumping şi antisubvenţii vizând vinurile din Uniunea Europeană, a anunţat Ministerul chinez al Comerţului.
Agenţia oficială de presă a avertizat marţi că decizia Comisiei Europene riscă să "deraieze" relaţiile comerciale dintre China şi UE.
China importă vinuri şi băuturi alcoolice europene în valoare de peste un miliard de euro, principalul furnizor fiind Franţa.
Uniunea Europeană este cel mai mare partener comercial al Chinei, în timp ce pentru UE, China este al doilea, după Statele Unite.