Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Avioane Craiova SA, scoasă la privatizare de Vosganian

Publicat in Radical de Dolj, joi 6 iunie 2013 ·

Fabrica de avioane din Craiova va fi scoasă la privatizare, alături de IAR Ghimbav şi Romaero Băneasa, a anunţat miercuri ministrul Economiei Varujan Vosganian.

Ministerul Economiei a demarat procedurile pentru privatizarea IAR Ghimbav, Avioane Craiova SA şi Romaero Băneasa, a anunţat miercuri, într-o conferinţă de presă, ministrul Varujan Vosganian.

“Am avut o discuţie de dimineaţa cu managementul domeniului aeronautic. La nivelul Ministerului Economiei, am luat decizia de a porni procedurile pentru privatizarea IAR Ghimbav, Întreprinderea de Avioane Craiova şi Romaero. Decizia este luată la nivelul ministerului. E vorba de unităţi care sunt implicate direct în capacitatea de apărare a României.”, a declarat Varujan Vosganian.

Ministrul Economiei a declarat că în prezent sunt evaluate oportunităţile şi piaţa pe acest segment, iar procedural va fi necesară şi implicarea altor instituţii în acest proces.

“Tot ce pot să fac eu acum este să evaluez oportunitatea şi piaţa pe acest domeniu. Procedural, e nevoie de implicarea altor instituţii, fiind vorba de capacitatea de apărare dar, la nivelul ministerului, noi pornim activitatea de consultanţă şi de expertiză pentru privatizarea acestor trei companii valoroase, toate trei, cu expertiză extraordinară în domeniu, dar Întreprinderea de Avioane Craiova – într-o situaţie extrem de critică, Romaero, cu datorii, iar IAR Ghimbav, cu o reducere dramatică a producţiei. Dar, repet, toate trei extrem de valoroase şi cu expertiză în domeniul mentenenţei şi modernizării pe aparatură de primă lnie în domeniul respectiv, de la Avione Hercules până la elicoptere.”, a mai spus ministrul Economiei.

Avioane Craiova SA a mai fost scoasă la vânzare în anul 2009 însă procesul de privatizare a eşuat datorită neînţelegerilor dintre AVAS şi compania italiană Alenia Aeronautica. Fabrica de avioane din Craiova va fi scoas

Articolul in Radical de Dolj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aproape două milioane de români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Ioan Botezătorul. Cel mai des întâlnit prenume nu e Ion

Libertatea acum o ora
Aproape două milioane de români îşi serbează onomastica, marţi, în ziua Sfântului Ioan Botezătorul, cei mai mulţi dintre aceştia, peste 1,2 milioane, fiind bărbaţi.

Vâlcea: Tânăr de 23 de ani, dat dispărut luni, găsit mort în albia unui râu

News.ro acum o ora
Un tânăr în vârstă de 23 de ani, din judeţul Vâlcea, al cărui tată i-a anunţat dispariţia, la Poliţie, luni, a fost găsit mort, în albia unui râu. Primele verificări arată că pe corpul bărbatului nu există urme de violenţă. Poliţia a deschis dosar ş

Război în Ucraina, ziua 1.049. Forţele speciale ucrainene anunţă că au ucis 13 soldaţi nord-coreeni în regiunea Kursk din Rusia

Press Alert acum 57 minute
Comandamentul Forţelor de Operaţiuni Speciale al Forţelor Armate Ucrainene a anunţat marţi moartea a 13 soldaţi nord-coreeni în regiunea rusă Kursk, informează EFE. „Soldaţii Regimentului 8 al Forţelor de Operaţiuni Speciale ale Forţelor Armate ale

Cutremur devastator în Tibet: Cel puţin 95 de morţi şi pagube însemnate în regiunea Everest

Mediafax acum 2 ore
Un puternic cutremur cu magnitudinea 6,8 a lovit marţi dimineaţa regiunea Tibet, în zona de nord a munţilor Himalaya. Seismul a provocat moartea a cel puţin 95 de persoane şi s-a resimţit în mai multe ţări vecine.

Actorii Zendaya şi Tom Holland s-au logodit

G4Media acum 2 ore
Actorii Zendaya şi Tom Holland s-au logodit, au dezvăluit mai multe media americane luni, la o zi după gala Globurilor de Aur unde actriţa şi-a făcut apariţia purtând un inel cu un diamant impresionant, transmite AFP, transmite Agerpres. Piatra preţ

Un tânăr din Botoşani, fără permis, a condus băut o maşină furată şi a lovit 9 autoturisme

Mediafax acum o ora
Nouă maşini au fost avariate de un tânăr de 22 de ani care a condus băut şi fără permis o maşină furată, prin Botoşani. Bărbatul a fost reţinut.

Cod galben de inundaţii, pe unele râuri din judeţele Maramureş, Satu Mare şi Bistriţa-Năsăud

News.ro acum 37 minute
Hidrologii au emis o atenţionare Cod galben de inundaţii, valabilă miercuri, pe unele râuri din judeţele Maramureş, Satu Mare şi Bistriţa-Năsăud, arătând că, din cauza precipitaţiilor şi topirii zăpezii, pot avea loc creşteri de debite şi niveluri,

Armata ucraineană anunţă că încă luptă la Kurahove, după ce Rusia a revendicat cucerirea oraşului

Mediafax acum 35 minute
Forţele ruse au anunţat luni că au ridicat steagul în acest oraş, care avea aproximativ 18.000 de locuitori înainte de război şi reprezenta o poziţie defensivă importantă a forţelor ucrainene în sudul unei regiuni industriale situate în estul ţării.

Regele Danemarcei a schimbat stema regală după comentariile lui Donald Trump despre Groenlanda. „O senzație”, explică un istoric

HotNews acum o ora
Regele Danemarcei i-a şocat pe unii istorici prin schimbarea stemei regale pentru a evidenţia mai mult Groenlanda şi Insulele Feroe, ca reacţie la afirmaţiile lui Donald Trump că doreşte să cumpere Groenlanda, scrie The Guardian, citat de News.ro. L

Crăciunul pe stil vechi. Milioane de creştini ortodocşi sărbătoresc astăzi Naşterea Domnului

Mediafax acum 3 ore
Astăzi, pe 7 ianuarie 2025, milioane de creştini ortodocşi din întreaga lume sărbătoresc Crăciunul conform calendarului pe stil vechi, care este decalat cu 13 zile faţă de calendarul oficial. Diferenţa îşi are rădăcinile într-o istorie îndelungată a

Vremea

București
acum

13°
mar.

4°/13°
mie.

6°/13°
joi

7°/13°
vin.

6°/13°
Iasi
acum

mar.

4°/8°
mie.

8°/16°
joi

7°/13°
vin.

2°/14°
Constanta
acum

12°
mar.

6°/12°
mie.

8°/14°
joi

9°/12°
vin.

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

mar.

3°/8°
mie.

6°/13°
joi

5°/12°
vin.

0°/8°
Timisoara
acum

14°
mar.

6°/14°
mie.

7°/13°
joi

6°/14°
vin.

2°/10°