Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vasile Jula, noul antrenor al echipei FC Zalău?

Publicat in Magazin Salajean, miercuri 5 iunie 2013 ·

După ce a decis, luna trecută, să pună punct carierei de fotbalist, fostul internaţional, Vasile Jula, ar putea începe meseria de antrenor chiar din această vară. Deşi persoanele din conducerea clubului FC Zalău au fost reţinute în declaraţii, se pare că în şedinţa Consiliului de Administraţie, desfăşurată miercuri după-amiază, s-a luat în calcul varianta înlocuirii antrenorului Marius Paşca cu Vasile Jula. “Este posibil să ajungem la o înţelegere cu Jula, dar numai în zilele următoare vom şti cu exactitate acest lucru”, ne-a declarat preşedintele Ioan Morar.

Cert este faptul că Marius Paşca, cel care a pregătit mai bine de opt ani echipa FC Zalău, nu va mai continua pe banca tehnică a echipei zălăuane, acesta luându-şi “la revedere” de la jucători, marţi, când aceştia au fost chemaţi să-şi predea echipamentul de joc.

Una dintre variantele vehiculate pentru ocuparea postului de antrenor a fost şi Alexandru Pop, dar acesta nu părea încântat de o astfel de colaborare. “Nu se pune problema să fiu antrenor la echipa de seniori. Mă simt foarte bine la grupele de juniori, fiindcă îmi place să lucrez cu copiii”, a afirmat coordonatorul Centrului de Copii şi Juniori de la FC Zalău.

După o carieră de 29 de ani, în care a evoluat la toate nivele din fotbalul românesc, ajungând să fie convocat chiar şi la echipa naţională, Vasile Jula consideră că poate face faţă meseriei de antrenor, cel puţin la nivelul Ligii a III-a. “Încă nu am discutat cu nimeni despre varianta numirii mele ca antrenor, iar dacă mi se va propune acest post, voi analiza foarte bine situaţia. M-ar tenta să încep meseria de antrenor şi cred că, cu experienţa pe care am acumulat-o în cei 29 de ani de carieră, aş putea face faţă”.

Deocamdată, Vasile Jula nu dispune de Licenţa de antrenor, dar fostul internaţional spune că acest aspect nu ar fi un impediment pentru el. “Am vorbit deja

Articolul in Magazin Salajean >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cinci morţi în incendiile din Los Angeles. Biden şi-a anulat vizita în Italia. Autorităţile ordonă evacuarea centrului Hollywood-ului/ Jamie Lee Curtis, Billy Crystal, Paris Hilton, Mark Hamill, între celebrităţile care şi-au pierdut casele - VIDEO

News.ro acum o ora
Cel puţin cinci persoane au murit în incendiile violente alimentate de vânturi puternice care au făcut ravagii miercuri în Los Angeles, forţând zeci de mii de locuitori să fugă şi distrugând numeroase clădiri. Incendiile de vegetaţie au distrus case

Funeralii de stat pentru fostul preşedinte american Jimmy Carter

HotNews acum 48 minute
Statele Unite organizează joi funeralii de stat pentru fostul lor preşedinte Jimmy Carter, punctul culminant al mai multor zile de omagii aduse laureatului Premiului Nobel pentru Pace care a marcat istoria ţării şi a lumii, informează AFP și News.ro

Președintele AUR, George Simion „Nu cred că alegerile prezidențiale vor fi organizate pe 4 și 18 mai până nu văd Hotărârea de Guvern”

Ziua Constanta acum 11 ore
Președintele AUR, George Simion, a declarat, miercuri, că, „până nu vede Hotărârea de Guvern”, nu crede că alegerile prezidențiale vor fi organizate pe 4 și 18 mai, așa cum a decis coaliția de guvernare. Președintele AUR, George Simion, a declarat

Anca Todoni şi Gabriela Ruse au acces pe tabloul principal la Australian Open

News.ro acum 28 minute
Anca Todoni, locul 110 WTA, şi Gabriela Ruse, numărul 125 mondial, au acces, joi, pe tabloul principal la Australian Open, primul grand slam al anului. Todoni, favorită 12, în vârstă de 20 de ani, a trecut în ultimul tur al calificărilor sportiva am

Zelenski merge în Germania pentru a-şi mobiliza aliaţii înainte de începerea mandatului lui Trump

News.ro acum 2 ore
Volodimir Zelenski se întâlneşte joi în Germania cu aliaţii Ucrainei sub egida Statelor Unite pentru a discuta despre ajutorul militar al acestora, cu unsprezece zile înainte de începerea mandatului lui Donald Trump, care şi-a exprimat scepticismul

Virusul HMPV din China, confirmat în România. Primul caz de îmbolnăvire s-a înregistrat la o femeie care nu a călătorit în străinătate

HotNews acum o ora
Medicul şef al DSP Bihor, dr. Călin Sonea, a anunţat, miercuri, confirmarea unui caz de metapneumovirus uman (HMPV), virusul respirator care se răspândeşte în nordul Chinei, în special în rândul copiilor sub 14 ani, potrivit News.ro. Pacienta, în vâ

Sindicatele cer majorări salariale Proteste în sistemul de apărare și ordine publică pe 17 ianuarie

Ziua Constanta acum 57 minute
Polițiștii, jandarmii și militarii protestează pentru drepturi salariale egale pe 17 ianuarie 2025, între orele 12.00 – 16.00. Organizațiile sindicale din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională, declanșează acțiuni de protest co

Cum motivează Curtea de Apel București respingerea contestației formulate de Călin Georgescu privind anularea alegerilor prezidențiale

HotNews acum 8 ore
Curtea de Apel București a publicat miercuri seara motivarea deciziei prin care a fost respinsă, pe 31 decembrie, acțiunea deschisă în justiție de Călin Georgescu în legătură cu anularea alegerilor prezidențiale. În esență, judecătoarea Cristina Ard

Poşta Română începe în 9 ianuarie distribuirea pensiilor / Zilnic, peste 14.000 de angajaţi vor fi mobilizaţi în acest proces

News.ro acum 9 ore
Compania Naţională ”Poşta Română” anunţă că va demara distribuirea pensiilor aferente lunii ianuarie începând cu data de 9 ianuarie 2025, respectând angajamentul asumat în conformitate cu convenţia încheiată cu Casa Naţională de Pensii Publice. ”Ech

România găzduieşte 15.000 de militari în exerciţii NATO de amploare

Mediafax acum 12 ore
Un indicator al complexităţii activităţilor de instruire din prima jumătate a anului 2025 îl reprezintă faptul că secvenţele de instruire se vor desfăşura în nu mai puţin de şapte poligoane din nord-vestul, centrul, sudul şi sud-estul ţării, transmi

Vremea

București
acum

joi

5°/14°
vin.

6°/13°
sâm.

2°/6°
dum.

1°/5°
Iasi
acum

joi

7°/14°
vin.

2°/11°
sâm.

0°/6°
dum.

-0°/4°
Constanta
acum

joi

8°/11°
vin.

9°/13°
sâm.

3°/9°
dum.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-2°
joi

-2°/12°
vin.

0°/9°
sâm.

-1°/3°
dum.

-3°/0°
Timisoara
acum

joi

2°/14°
vin.

1°/11°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/2°