Finanţatorul Stelei spunea la finalul anului trecut că procurorii au disjuns cazul „Valiza” în care el tocmai a fost condamnat la trei ani de închisoare. ZIUA de CLUJ repune pe tapet declaraţiile a doi dintre jucătorii implicaţi care povestesc că au fost contactaţi de adversarii din Gruia.
Au trecut cinci ani de la celebrul meci din 7 mai 2008, care a dus primul titlu în Gruia. CFR a învins cu 1-0, după un penalty scos de Ruiz şi transformat de Ricardo Cadu, iar câteva zeci de minute mai târziu a izbucnit celebrul scandal „Valiza", în urma căruia George Becali, finanţatorul Stelei, a fost condamnat marţi la trei ani de închisoare pentru corupţie. Conform prosport.ro, cazul „Valiza" ar putea continua, iar procurorii cercetează şi alte fapte de corupţie care, conform declaraţiei lui Becali, ar fi comise de către oficialii CFR Cluj. În sprijinul teoriei lui Becali vin doi foşti jucători ai lui „U", care povestesc că au fost contactaţi de către adversari pentru a aranja meciul.
Conform lui Becali, conducerea „feroviară" sau oameni apropiaţi echipei ar fi contactat oficiali şi jucători ai lui „U" pentru a le cere să „trântească" meciul direct. „S-a disjuns din dosarul Valiza o speţă de adevărată mită, eu fiind martor. Autorul este CFR Cluj. Cei care voiau să cumpere meciul - aia e mită, când cumperi un meci. Are probabil o legătură cu faptul că s-a schimbat conducerea Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Stai domne' puţin, dacă tot e vorba de anticorupţie, să anchetăm şi corupţia adevărată care s-a întâmplat la meciul Universitatea - CFR Cluj. Cred că despre asta vorbim. Mi-a spus procurorul că pe citaţie scrie martor şi că s-a disjuns. Eu am spus atunci: de ce nu se anchetează din convorbirile telefonice? De acolo reiese că eu eram şantajat. O să vedem până la urmă despre ce e vorba", spunea Becali în faţa instanţei.
Declaraţia finanţatorului Stelei nu