Didier Luc Marie Dominique Colin a preluat funcţia de director general adjunct al BRD - Groupe Societe Generale, după ce a primit luni aprobarea prealabilă a BNR, fiind totodată membru în Comitetul de Direcţie şi coordonator al departamentului Control Central al Riscurilor.
"Aprobarea prealabilă a BNR a fost acordată sub rezerva primirii de către BNR a informaţiilor solicitate de la Federal Reserve Bank of New York cu privire la activitatea domnului Colin şi a clarificării modului în care acestea se complementează cu informaţiile transmise de Board of Governors of the Federal Reserve System", se arată într-o informare a BRD transmisă ieri Bursei de Valori Bucureşti.
BRD este a doua bancă din sistem ca active, după BCR. BRD a înregistrat un profit net de 13 milioane lei în primul trimestru din acest an, în scădere cu 84% faţă de perioada similară a anului trecut, iar volumul creditelor acordate a avansat cu 2,1%, la 34,97 miliarde lei, potrivit informaţiilor transmise de bancă Bursei la începutul lunii mai.
Banca este controlată de grupul financiar bancar francez Societe Generale, care deţine 60,17% din acţiuni.
În acţionariat se regăseşte şi fondul Aberdeen Asset Managers Limited, cu 5,43% din titluri.
Didier Luc Marie Dominique Colin a preluat funcţia de director general adjunct al BRD - Groupe Societe Generale, după ce a primit luni aprobarea prealabilă a BNR, fiind totodată membru în Comitetul de Direcţie şi coordonator al departamentului Control Central al Riscurilor.
"Aprobarea prealabilă a BNR a fost acordată sub rezerva primirii de către BNR a informaţiilor solicitate de la Federal Reserve Bank of New York cu privire la activitatea domnului Colin şi a clarificării modului în care acestea se complementează cu informaţiile transmise de Board of Governors of the Federal Reserve System", se arată într-o informare a BRD transm