Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Hidrolectrica îşi reduce numărul de sucursale de la 13 la 7. Compania vinde sedii în valoare de 20 de milioane de euro

Publicat in Adevarul, miercuri 5 iunie 2013 ·

Hidroelectrica îşi restructurează numărul de sucursale, şi va rămâne cu 7 din 13, după ce numărul acestora a fost crescut artificial pe criterii politice în 2010, a anunţat compania într-un comunicat.Strategia a fost propusă de administratorul judiciar EuroInsol şi a fost aprobată în şedinţa adunării generale extraordinare a acţionarilor din 29 mai.

Astfel, sucursalele Oradea, Sibiu, Slatina, Târgu Jiu, Buzău, Caransebeş au fost transformate în uzine şi integrate în sucursalele Cluj, Sebeş, Râmnicu Vâlcea, Porţile de Fier, Curtea de Argeş şi Haţeg. A şaptea sucursală este Bistriţa, care a preluat de la SH Buzău centralele Calimăneşti şi Movileni.

Hidroelectrica notează că exista un raport disproporţionat între puterile instalate şi cantităţile de energie ale celor 13 sucursale. Dacă în 1989, când deja erau puse în funcţiune 90% din capacităţile actuale, existau doar nouă sucursale, numărul acestora a ajuns la 13 după reorganizarea din 2010.

Reducerea costurilor

„Faţă de actuala organizare teritorială a Sucursalelor, se constată lipsa unei structuri similare de mentenanţă, în prezent existând opt Filiale Hidroserv care deservesc 13 sucursale. Prin realizarea unei suprapuneri a celor două structuri - de exploatare şi de mentenanţă - se vor optimiza pe de o parte, atât costurile cu personalul cât şi costurile cu transportul personalului de mentenanţă la capacităţile de producţie deservite”, se arată în comunicat.

"Comasarea sucursalelor va conduce la o mai mare competivitate a producătorului de energie, prin reducerea costurilor de exploatare şi va garanta o profitabilitate crescută a societăţii în contextul evoluţiei descrescătoare a preţului megawatt-ului în piaţă, pe fondul creşterii producţiei de energie electrice în România şi a scăderii consumului", potrivit companiei.

Vânzările de sedii vor a

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

OFICIAL Au bătut palma! Xabi Alonso este noul antrenor al lui Real Madrid

Gazeta Sporturilor acum 33 minute
Real Madrid a anunțat duminică la prânz numirea lui Xabi Alonso (43 de ani) în funcția de antrenor principal al echipei de pe Santiago Bernabeu. - comunicat Real Madrid

VIDEO Nicușor Dan a dezvăluit ce a discutat cu Donald Tusk

HotNews acum o ora
Corespondeță din Varșovia: Aflat la Varșovia pentru a participa şi la marşul “Milionului de Inimi” alături de Donald Tusk şi Rafał Trzaskowski, Nicuşor Dan a fost întrebat de HotNews ce a discutat cu premierul polonez. Președintele ales al României,

Rusia şi Ucraina au finalizat cel mai mare schimb de prizonieri

News.ro acum 23 minute
Rusia şi Ucraina au finalizat duminică un schimb de câte 1000 de prizonieri, au anunţat Ministerul Apărării rus şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski. Este cel mai mare schimb de acest gen de la începutul războiului, în urmă cu trei ani, rela

Nicușor Dan, la mitingul electoral din Varșovia: Credeți în victoria voastră, cum noi am crezut în victoria noastră

HotNews acum 52 minute
Președintele ales Nicușor Dan a ținut un scurt discurs în limba română, la mitingul organizat pentru susțiere a candidatului pro-european, primarul Varşoviei, Rafał Trzaskowski, la alegerile prezidențiale, după ce s-a întâlnit cu premierul Donald Tu

Armata israeliană anunţă că a interceptat o rachetă lansată din Yemen

G4Media acum o ora
Armata israeliană a anunţat duminică dimineaţă că a interceptat o rachetă lansată din Yemen, informează Reuters, citat de News.ro. Susține G4Media. Click AICI pentru a redirecționa 3.5% din impozit - online, gratuit și simplu. Urmărește cele mai noi

NUMERELE extrase la tragerile loto de duminică, 25 mai 2025

Gandul acum o ora
Duminică, 25 mai 2025, de la ora 18:30, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Următoarele trageri Loto vor avea loc joi, 29 mai 2025. La tragerile loto de joi, 22 mai 2025, Loteria Română a acordat peste 1

Hurezeanu, de Ziua Românilor de Pretutindeni: Niciodată diaspora nu a fost mai aproape de țară

Mediafax acum 3 ore
„Ziua Românilor de Pretutindeni reprezintă un moment simbolic de celebrare a celor care trăiesc în afara granițelor României, fie că aparțin comunităților istorice din jurul granițelor sau diasporei românești. Aceasta zi ne amintește de valorile fun

Slănină cu boia contaminată cu Listeria, retrasă din magazinele Penny. Oamenii, rugați să nu o consume

HotNews acum 2 ore
Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimantelor (ANSVSA) anunţă retragerea din magazine Penny a unui lot de slănină cu boia, în care a fost detectată prezenţa bacteriei Listeria Monocytogenes, potrivit News.ro. Este vorba d

Avertizare cod portocaliu în București: ploi torențiale și vreme deosebit de rece

Libertatea acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o prognoză specială pentru București, valabilă în intervalul 25 – 28 mai 2025, însoțită de o avertizare cod portocaliu de ploi torențiale.

Dominic Fritz: 1.000 de oameni s-au înscris în USR în ultimele 5 zile

Mediafax acum 2 ore
Vârsta medie a celor care și-au exprimat dorința de a intra în USR, în ultimele zile, este 35 de ani. 40% dintre cei care au completat cererile de adeziune au peste 40 de ani. Cel mai tânăr aplicant, care a devenit între timp membru, are 19 ani, mai

Vremea

București
acum

16°
dum.

12°/17°
lun.

11°/13°
mar.

11°/13°
mie.

12°/17°
Iasi
acum

13°
dum.

10°/13°
lun.

10°/12°
mar.

11°/12°
mie.

12°/14°
Constanta
acum

15°
dum.

14°/18°
lun.

13°/17°
mar.

12°/14°
mie.

13°/17°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

8°/13°
lun.

9°/16°
mar.

9°/18°
mie.

11°/17°
Timisoara
acum

15°
dum.

8°/17°
lun.

8°/21°
mar.

11°/23°
mie.

12°/22°