*Viitorul Ştiinţa Craiova s-a calificat în finala Campionatului Naţional de juniori Under 13, pe care o va juca împotriva Sportului
*Ultimul act al Campionatului Naţional de juniori Under 13 va avea loc duminică, 9 iunie, de la ora 20:00, la Buftea
Între promisiunile primarului Olguţa Vasilescu, care se jură că face un stadion nou, şi cele ale lui Adrian Mititelu, care susţine că va reînvia Universitatea din următorul sezon, o echipă de puşti din Craiova face senzaţie în acest început de vară.
Juniorii under 13 de la Viitorul Ştiinţa Craiova vor disputa finala Campionatului Naţional în compania Sportului Studenţesc. Clubul finanţat de fostul arbitru şi actualul şef al AJF Dolj, Silviu Bogdan, se mândreşte cu performanţa accederii în ultimul act, după ce a câştigat turneul semifinal de la Tărlungeni. Pregătiţi de foştii golgheteri ai Băniei, Mugur Guşatu şi Marian Calafeteanu, puştii craioveni au trecut de Atletico Arad cu 7-5, după penalty-uri, de CFR Cluj, cu 3-0 şi de „U“ Cluj, cu 3-1, calificându-se în finală înaintea disputării ultimului joc, cu gazdele de la Unirea Tărlungeni.
LOTUL VIITORULUI:
Portari: Andrei Bobonete, Simion Velcu
Fundaşi: Ionuţ Popescu, Constantin Olteanu, Alin Modora, Andrei Dobre, Raul Constantinescu, Hristos Vadasis, Andrei Crânguş, Cosmin Cojocaru
Mijlocaşi: Andrei Lepădatu, Alex Gârbiţă, Ştefan Baiaram, Marian Şerban, Robert Goanţă, Marius Sultan, Aurel Manciu
Atacanţi: Valentin Mihăilă, Adrian Nichifor, Florin Grigoraşcu
*Viitorul Ştiinţa Craiova s-a calificat în finala Campionatului Naţional de juniori Under 13, pe care o va juca împotriva Sportului
*Ultimul act al Campionatului Naţional de juniori Under 13 va avea loc duminică, 9 iunie, de la ora 20:00, la Buftea
Între promisiunile primarului Olguţa Vasilescu, care se jură că face un st