Mesajul a fost trimis. Multumesc!

150 de copii talentați vor participa la spectacolul de la Teatrul Municipal din Turda

Publicat in TurdaNews, miercuri 5 iunie 2013 ·

Asociatia “Împreună pentru Voi” organizează pe scena Teatrului Municipal Turda, în data de 7 iunie 2013, de la ora 17.00, a III-a ediţie a spectacolelor dedicate celor mici.

Spectacolul caritabil ”Zâmbet de copil” este realizat în parteneriat cu Teatrul Municipal Turda şi în colaborare cu Grădiniţele “ Poiana cu Castani, Dr. I. Ratiu, Sf. Maria, Prichindelul Isteţ si Căsuţa Piticilor şi face parte din cadrul Proiectului Educaţional Local “Să zâmbim împreună”, proiect care a mai desfăşurat o activitate caritabilă în data de 30 aprilie.

Peste 150 de copii talentaţi din grădiniţele şi şcolile turdene vor fi artişti pe scena Teatrului Municipal Turda pentru aproximativ doua ore. Ei fac parte din cadrul grădiniţeleor mai sus menţionate, Grupul Simpatix, Clubul de Dans Sportiv Potaissa Turda, Corul Asociaţiei Turda Tin şi de la Şcolile “Avram Iancu”, Horea, Closca şi Crişan”. Sperăm ca voia buna, dansurile, cântecele, scenetele şi poeziile vor aduce zâmbetul pe chipul spectatorilor, transmit organizatorii.

Prezentatorii spectacolului “Zâmbet de copil” sunt Adela Ţigănila şi Sergiu Tritean, elevi în clasa a V-a C la Şcoala Ioan Opriş – Turda.

Scopul acestui eveniment este strângerea de fonduri pentru ajutorarea copiilor defavorizaţi din punct de vedere social şi material. Din fondurile strânse, în luna septembrie, 10 copii de clasa pregătitoare vor primi 10 ghiozdănele pline cu rechizite şcolare.

Dana Pașca de la Asociația Împreună pentru Voi, dorește să mulțumească celor care au făcut posibil acest eveniment:

Sponsorilor: S.C Turda Salina Durgău S.A, S.A MDG-CJ

Partenerilor: Narcisa Pintea – Manager Teatrul Municipal Turda.

Coordonatorilor de proiect : doamnele directoare Felicia Simon – Gr. Poiana cu Castani, Crina Răduţiu – Gr. Dr. I. Raţiu, Gabriela Trif – Gr. Sf. Maria, Stanca Făgădar – Gr. Prichindelul Isteţ,

Articolul in TurdaNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Grupul rus Gazprom va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie

News.ro acum o ora
Gigantul energetic rus Gazprom a declarat sâmbătă că va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie, de la ora 05:00 GMT, din cauza datoriilor neachitate de către ţară, care se pregăteşte pentru posibile întreruperi extinse al

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum 4 ore
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

Putin își cere scuze după prăbușirea avionului în Kazahstan, fără a-și recunoaște responsabilitatea pentru zecile de decese

Ziare.com acum 3 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a recunoscut sâmbătă, 28 decembrie, potrivit Kremlinului, că apărarea antiaeriană rusă era în acţiune miercuri la momentul în care un avion azer încerca să aterizeze, aeronavă care s-a prăbuşit puţin mai târziu în Kaz

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum 4 ore
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

Guvernul vrea reducerea cheltuielilor bugetare cu 19 miliarde de lei: măsurile care ar urma să intre în vigoare de luni

Wall-Street.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a coordonat consultările pe tema pregătirii măsurilor sociale și economice și a pachetului bugetar pentru anul 2025, care au avut loc în reuniunea Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social, de la Palatul Victoria.

Nicușor Dan despre eventuala scumpire a biletelor STB: „E o discuție pe care trebuie să o avem”

HotNews acum 2 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat, la TVR Info, că va fi analizată în Consiliul General al Municipiului București posibilitatea creșterii tarifelor pentru călătoriile cu transport în comun. Primarul a făcut acest anunț în condiți

Companii aeriene din Turkmenistan, EAU, Kazahstan şi Israel îşi suspendă temporar zboruri către Rusia

News.ro acum o ora
Mai multe companii aeriene anunţă că-şi suspendă zborurile către oraşe ruseşti, decizii care intervin după ce experţi şi Washingtonul au estimat că prăbuşirea de crăciun a unui avion de linie aparţinând companiei azere Azerbaijan Airlines ar fi putu

Pasajele subterane de la Obor, Lujerului şi podul de la Băneasa din București vor intra in reparaţii

Libertatea acum 51 minute
Primarul general al municipiului Bucureşti, Nicuşor Dan, a anunțat că în mod cert pasajele subterane de la Obor, Lujerului şi podul de la Băneasa, de pe Drumul Naţional 1 Bucureşti-Ploieşti, vor intra in reparaţii în cursul anului viitor. Edilul pre

Uniunea Naţională a Studenţilor din România (UNSR) condamnă cu vehemenţă pachetul de măsuri de austeritate pregătit de Executiv: Reprezintă un atac direct asupra viitorului tinerilor din România

News.ro acum o ora
Uniunea Naţională a Studenţilor din România (UNSR) condamnă cu vehemenţă pachetul de măsuri de austeritate pregătit de Executiv, arătând că Ordonanţa trenuleţ reprezintă un atac direct asupra viitorului tinerilor din România. Reprezentanţii studenţi

UE cere o investigație independentă cu privire la prăbușirea avionului din Kazahstan: „Îndemn la o anchetă internațională rapidă”

Libertatea acum 51 minute
Uniunea Europeană solicită o investigație urgentă și independentă privind prăbușirea avionului Azerbaijan Airlines. Potrivit News.ro, incidentul ar fi putut fi cauzat de o rachetă rusă antiaeriană.

Vremea

București
acum

sâm.

2°/4°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

3°/7°
lun.

1°/6°
mar.

2°/8°
Constanta
acum

sâm.

2°/4°
dum.

2°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-1°
sâm.

-1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-1°
sâm.

-1°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°