Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Chiriaşii Primăriei Suceava au restanţe de peste zece miliarde de lei vechi la furnizorii de utilităţi

Publicat in Monitorul de Suceava, miercuri 5 iunie 2013 ·

Locatarii locuinţelor de stat din municipiul Suceava se numără printre cei mai mari rău-platnici din listele de datornici ale asociaţiilor de proprietari.

Pentru a vedea care este nivelul datoriilor acumulate de cei care ocupă locuinţele ANL, sociale sau pe cele de serviciu, viceprimarul Ovidiu Doroftei a solicitat o situaţie a restanţelor chiriaşilor primăriei către furnizorii de utilităţi.

„M-am îngrozit când am văzut că datoriile chiriaşilor primăriei depăşesc zecemiliarde de lei vechi. Sunt sume foarte mari şi greu de recuperat, dacă ne gândim că acolo stau oameni cu venituri modeste”, a spus Ovidiu Doroftei, la şedinţa de ieri cu asociaţiile de proprietari.

În continuarea demersului său, viceprimarul a solicitat conducerii asociaţiilor de proprietari o listă detaliată cu chiriaşii locuinţelor de stat, cu datoriile la zi alefiecăruia, astfel încât situaţia datornicilor la asociaţii să fie pusă alături de cea a datoriilor la chirie către primărie, pentru a se merge mai departe cu recuperarea acestor datorii.

„Nu lăsaţi datoriile să se acumuleze, pentru că apoi este foarte greu de recuperat suma”, a spus Ovidiu Doroftei, care a îndemnat conducerileasociaţiilor să ia toate măsurile pentru a-i determina să plătească ceea ce consumă, inclusiv să-i acţioneze în judecată pe datornici.

Pe de altă parte, el a criticat asociaţiile de proprietari pentru că i-au lăsat pe unii să acumuleze datorii foarte mari, mizând pe faptul că primăria va acoperi cheltuielile restante.

„Nu e corect ca la final primăria să fie pusă să plătească ce au consumat cei cărora li s-a dat o locuinţă. Nu mai putem tolera să-i ţinem în apartamente pe cei care nu îşi plătesc datoriile. Sunt zeci de procese pe rol, iar cei de la care nu vor fi recuperate datoriile vor fi evacuaţi”, a declarat Doroftei.

Viceprimarul a dat ca exemplu de măsuri contra rău-platnicilo

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum 2 ore
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Alertă de călătorie în Serbia! Ample acțiuni de protest

Ziua Constanta acum 3 ore
Atenționare de călătorie în Republica Serbia - Ample manifestări de protest Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează ori intenționează să călătorească spre sau dinspre Republica Serbia că, începând de

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România riscă să intre în incapacitate de plată din cauza deficitului / Documente „strict confidențiale” publicate de Europa Liberă

HotNews acum 5 ore
Cei trei foști oficiali de la vârful statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului, relate

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Maia Sandu, la Summitul Moldova-UE: „Kremlinul și vocile sale cunosc doar șantaj și control/ Vor să ne taie accesul la fonduri, parteneriate și speranță”

HotNews acum 3 ore
Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a acuzat Rusia că vrea să taie „accesul la fonduri, la parteneriate, la speranţă” al ţării sale, informează Agerpres. Ea a declarat, într-o conferinţă de presă organizată la finalul summit-ului bilateral

Ilie Bolojan: „PENSIILE SPECIALE vor fi ATACATE în pachetul doi, sau trei”

Gandul acum o ora
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ”care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în car

Horoscop 5 iulie 2025. Zodia care primește o mega surpriză de la partener!

Cancan acum 6 ore
Horoscop 5 iulie 2025. Prima zi din weekend vine cu vești bune pentru un nativ. Astrele au prezis că o zodie primește o mega surpriză de la partener. Află și tu, din rândurile următoare, ce îți rezervă astrele! O vacanță la care visai de mult timp e

FOTO+VIDEO. UPDATE.Știri Constanța Un microbuz și o mașină, implicate într-un accident rutier pe bulevardul IC Brătianu

Ziua Constanta acum 3 ore
Astăzi,4 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un accident rutier ce s-a produs pe IC Brătianu, în zona Poliției Rutiere, Constanța. Potrivit ISU

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum 5 ore
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

Pachetul fiscal își arată primele efecte, anunță Ministerul Finanțelor. Costurile de împrumut ale statului scad

HotNews acum 7 ore
Primele efecte ale pachetului fiscal propus de guvernul Bolojan se văd pe pieţele financiare, costurile de împrumut pentru România fiind în scădere, conform unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului de Finanţe, informează Agerpres. „Primele

Vremea

București
acum

26°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/37°
lun.

22°/39°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

26°
sâm.

15°/27°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/38°
Constanta
acum

21°
sâm.

20°/30°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

12°/31°
dum.

17°/34°
lun.

19°/36°
mar.

18°/36°
Timisoara
acum

24°
sâm.

14°/34°
dum.

21°/40°
lun.

20°/39°
mar.

21°/37°