Care sunt domeniile în care au fost înregistrate cele mai mari câştiguri salariale?
Salariul mediu nominal net („în mână”) a ajuns la 1.661 lei în aprilie, în creştere faţă de luna precedentă cu 2,7%, cele mai mari câştiguri fiind înregistrate în domeniul intermedierilor financiare, de 4.883 lei, iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante, de 855 lei, potrivit datelor Institutului Național de Statistică (INS). Salariul mediu brut a fost de 2.291 lei, cu 2,7% mai mare decât în luna martie.
În majoritatea activităţilor din sectorul economic nivelul salariului mediu net a fost mai mare în aprilie decât în luna precedentă, ca urmare a acordării de premii ocazionale (inclusiv premii trimestriale, pentru sărbătorile de Paşte ori de fidelitate), drepturi în natură, sume din profitul net, sume din alte fonduri (inclusiv tichete de masă şi tichete cadou), realizărilor de producţii ori încasărilor mai mari (funcţie de contracte). De asemenea, creşterea salariului mediu net se datorează şi disponibilizărilor salariaţilor cu câştiguri mici din unele activităţi economice.
Cea mai mare creştere a salariului, de 33,9%, s-a înregistrat în domeniul activităţilor auxiliare intermedierilor financiare, inclusiv activităţi de asigurare şi fonduri de pensii. S-au înregistrat creşteri de 22,5%-27,5% în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale, intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii), fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului.
Salariul mediu net a avansat cu 10%-12% în silvicultură şi exploatare forestieră (inclusiv pescuit şi acvacultură), fabricarea altor mijloace de transport, industria metalurgică, alte activităţi extractive şi cu 7%-9% în fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor şi semiremorcilor, extracţia cărbunelui superior şi inferior