Datele prezentate de INS indică, totuşi, perspective incerte ale evoluţiei economice, întrucât atât agricultura, pe partea de formare, cât şi consumul individual, pe partea de utilizare, au avut contribuţii negative la creşterea PIB pe primul trimestru, iar determinante pe partea de utilizare rămân exporturile
Produsul Intern Brut a crescut în primul trimestru cu 2,2% faţă de perioada similară a anului trecut şi cu 0,7% comparativ cu rezultatele înregistrate în ultimul trimestru din 2012, creşteri uşor peste cele anunţate prin datele-semnal publicate de Institutul Naţional de Statistică în luna mai, informează Mediafax. Anterior, INS a anunţat că produsul intern brut în primul trimestru al acestui an a crescut, în termeni reali, cu 0,5% comparativ cu trimestrul IV din 2012, iar faţă de primele trei luni ale anului trecut s-a majorat cu 2,1% pe seria brută. Datele prezentate de INS indică, totuşi, perspective incerte ale evoluţiei economice, întrucât atât agricultura, pe partea de formare, cât şi consumul individual, pe partea de utilizare, au avut contribuţii negative la creşterea PIB pe primul trimestru, iar determinante pe partea de utilizare rămân exporturile.
Creşterea economică, dependentă de exporturi
În aceste condiţii, creşterea economică apare ca fiind strict legată de evoluţia internaţională, în principal a economiilor din UE, principalul partener comercial. INS notează că din punctul de vedere al utilizării PIB, creşterea s-a datorat exportului net (cu o contribuţie de +3,0%), consecinţă a creşterii cu 3,9% a exporturilor de bunuri şi servicii corelată cu reducerea volumului importurilor de bunuri şi servicii cu 1,7%.
Ca urmare a scăderii volumului cheltuielii pentru consum final al gospodăriilor populaţiei şi al formării brute de capital fix (cu 0,3% şi, respectiv, 0,7%) aceste componente de cheltuieli au avut o