În luna aprilie a acestui an, câştigul mediu salarial net a crescut cu 44 de lei faţă de luna martie, până la 1.661 lei. Câştigul salarial mediu nominal brut a fost de 2.291 lei în aprilie, cu 2,7% mai mare decât în luna martie 2013, potrivit Institutului Naţional de Statistică (INS). Sursa: Arhiva EVZ
Cele mai mari venituri medii nominale nete le-au avut angajaţii din sectorul intermedierilor financiare, care au câştigat, în medie, 4.883 lei. La polul opus s-au plasat recepţionerii sau chelnerii din hoteluri şi restaurante, care au înregistrat cele mai mici valori ale câştigului salarial mediu nominal net, respectiv 855 lei.
Creşterea veniturilor în luna aprilie, în toate ramurile economiei, s-a datorat, în principal, acordării de premii ocazionale, inclusiv premii trimestriale, pentru sărbătorile de Paşte ori de fidelitate, drepturi în natură, sume din profitul net, tichete de masă şi tichete cadou.
La calculul câştigului mediu salarial net intră şi veniturile mici pe care le au mulţi salariaţi din unele activităţi economice. O mare parte din cei cu salarii mici şi-au pierdut locurile de muncă, astfel că veniturile lor nu au mai fost luate în calcul la stabilirea câştigului mediu salarial net. Acesta este unul dintre motivele pentru care valoarea câştigului mediu salarial net a crescut în aprilie, se arată în comunicatul remis de INS.