În pofida tuturor protestelor lumii culturale, din Cluj şi din multe alte oraşe, împotriva manierei abuzive în care noua conducere a revistei Tribuna înţelege să-şi exercite funcţia, dl Mircea Arman a decis să concedieze trei redactori recalcitranţi: Ştefan Manasia, Claudiu Groza şi Ioan Pavel-Azap. Uitînd (sau, poate, neştiind) că redactorii sînt colegi şi nu subordonaţi şi că, în domeniul culturii, libertatea de expresie (precum şi cea de mişcare) face parte din „fişa postului“, dl Arman se iluzionează că, descotorisindu-se de vocile incomode, va reuşi să-şi menţină autoritatea. Ridicolă iluzie, de vreme ce în mai puţin de jumătate de an, prin modul în care a acţionat ca „manager“ al unei reviste culturale, domnul în cauză a reuşit doar să se compromită iremediabil şi, mai grav, să demonstreze ce imens deserviciu pot aduce unor instituţii culturale neaveniţii, cînd ajung în funcţii de conducere. I-am adresat cîteva întrebări lui Ştefan Manasia, pedepsit acum, iată, pentru „vina“ de a gîndi pe cont propriu şi – culmea impertinenţei, probabil! – de a fi îndrăznit să-şi facă publice opiniile, nu în revista la care era angajat (cum ar fi fost firesc), ci în Observator cultural. Vom reveni, în varianta tipărită a revistei, cu alte comentarii şi puncte de vedere pe marginea situaţiei absurde de la Tribuna. Cum a motivat managerul decizia demiterii celor trei redactori? Stimată doamnă Muşat, la ora la care scriu aceste răspunsuri, colegii mei nu au primit încă plicurile recomandate în care li se anunţă – cum mi s-a întîmplat deja mie – „încetarea contractului individual de muncă pentru motive care nu ţin de persoana salariatului.” Ni se trimit prin poştă, de parcă n-am putea fi anunţaţi zilnic, în clădirea instituţiei. În fine, dl. Arman ne-a obişnuit cu toanele, umorile, sancţiunile, retrogradările, ameninţările, formulările agramate: nici unul din actele emise pîn