Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Camera Deputaţilor caută să strângă mai mulţi bani: reduce consumul de hârtie şi creşte chiriile

Publicat in Romania TV, miercuri 5 iunie 2013 ·

Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a luat, miercuri, o serie de decizii prin care se vizează scăderea cheltuielilor şi creşterea nivelului veniturilor. Astfel, va fi redus apreciabil consumul de hârtie, contractul cu furnizorul de telefonie mobilă va fi renegociat, iar sălile Palatului Parlamentului vor fi închiriate la un preţ mai mare, informează Mediafax.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, miercuri, că vor fi majorate costurile pentru închirierea sălilor din Palatul Parlamentului care aparţin de Centrul Internaţional de Conferinţe, comisiile şi grupurile parlamentare beneficiind de o singură dată pe sesiune de gratuitate.

"Am modificat tarifele pentru Centrul Internaţional de Conferinţe (CIC). Grupurile parlamentare şi Comisiile permanente vor avea dreptul doar la o singură gratuitate pe sesiune, urmând ca pentru celelalte să plătească tarifele, cum plăteşte şi Administraţia Prezidenţială şi Guvernul, adică 50% reducere. Am luat această decizie pentru că foarte multe organizaţii neguvernamentale şi foarte multe asociaţii profesionale care au resurse financiare au găsit un tertip prin care fac un parteneriat cu Comisiile permanente - nu invită niciun parlamentar să aibă vreo opinie, dar beneficiază de gratuitate, astfel încât 5-10.000 de euro, pe care puteam să îi câştigăm pentru orele respective, îi pierdem. E o decizie radicală, o să supere pe foarte multă lume, dar cred că e o decizie normală şi corectă", a precizat Valeriu Zgonea, după şedinta Biroului Permanent.

El a precizat că veniturile de la CIC sunt folosite pentru dotări şi că "este timpul ca CIC să se reaşeze în piaţă". Potrivit unui memorandum intern al secretarului general al Camerei, tarifele la sala "C.A. Rosetti" se modifică de la 3.500 euro pe zi la 4.000 de euro pe zi, la sala "Take Ionescu" tarifele cresc de la 1.800 euro pe zi la 2.500 de euro

Articolul in Romania TV >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit bateristul trupei Direcția 5, Marius Keseri. „Am fost împreună 30 de ani. Îți mulțumim din suflet”

HotNews acum 12 ore
Trupa Direcția 5 a anunțat miercuri moartea bateristului Marius Keseri. „Am fost împreună 30 de ani. Îți mulțumim din suflet! RIP Marius Keseri”, a transmis trupa într-un mesaj publicat pe pagina oficială de Facebook. Formația nu a oferit, deocamdat

Licitaţii - 9 octombrie 2025

Buna ziua Brasov acum o ora
S. CARFIL S.A., cu sediul în Braşov, organizează în data de 20.10.2025, ora 12.00, licitaţie deschisă cu strigare, după regula licitaţiei competitive, la un preţ în urcare, pentru vânzarea Grupului de active „Secţia CARBURATOR”. Detalii www.carfil.r

Viitură în județul Tulcea, între localitățile Nifon și Hamcearca! Circulație restricționată pe drumul DJ 222A

Ziua Constanta acum 5 ore
În aceste momente, circulația rutieră pe drumul național DJ222A, între localitățile Nifon și Hamcearca, este restricționată ca urmare a producerii unei viituri pe carosabil. Potrivit ISU delta Tulcea, la fața locului se află Serviciul Voluntar pentr

O dublă a lui Mohamed Salah trimite Egiptul la Cupa Mondială din 2026

G4Media acum 5 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Naţionala Egiptului s-a calificat miercuri la Cupa Mondială de fotbal din 2026, după ce a învins Djibouti cu scorul de 3-0, la Casablanca. Este pentru a patra oară în istorie când Egiptul va particip

Premierul Ilie Bolojan - „Deciziile de astăzi ale Curții Constituționale ne permit să punem în aplicare încă două reforme importante“

Ziua Constanta acum 8 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, a transmis un mesaj după decizile Curții Constituționale. Premierul a menționat că deciziile de astăzi ale Curții Constituționale permit punerea în aplicare încă două reforme importante: cea a companiilor de st

Fără „steak” sau „burger” vegetal. Parlamentul European interzice folosirea termenilor pentru produsele fără carne

Gandul acum 6 ore
Miercuri, 8 octombrie, Parlamentul European a adoptat un text care interzice folosirea unor termeni ca „steak”, „cârnați” sau „hamburger” pentru produsele care nu conțin carne. Inițiativa, susținută de eurodeputații de dreapta, a fost aprobată cu 35

Trump ar putea călători în Orientul Mijlociu la sfârșitul săptămânii: „Există o șansă foarte bună, negocierile decurg foarte bine”

HotNews acum 4 ore
Președintele american Donald Trump a declarat că ar putea merge în Orientul Mijlociu la sfârșitul acestei săptămâni, adăugând că negocierile indirecte dintre Israel și Hamas sunt „foarte aproape” de un rezultat și „merg foarte bine”, potrivit The Gu

Un nou manager interimar a fost desemnat la spitalul de copii „Sfânta Maria” din Iași

Mediafax acum 11 ore
Anunțul a fost dat miercuri de președintele Consiliului Județean Iași, Costel Alexe. „Am desemnat-o pe doamna doctor Veronica Leonte în funcția de manager interimar al Spitalului pentru Copii Sfânta Maria. Doamna Leonte este licențiată în medicină ș

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în Bulgaria. Restricții de circulație din cauza codului roșu de ploi abundente

HotNews acum 8 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Bulgaria că sunt preconizate restricționări ale circulației rutiere ca urmare a codurilor de atenționare meteorologică pen

Vioara lui Albert Einstein, vândută la licitație pentru peste 860.000 de lire sterline

Adevarul acum 5 ore
O vioară care i-a aparținut celebrului om de știință Albert Einstein a fost vândută la licitație pentru suma de 860.000 de lire sterline, potrivit BBC.

Vremea

București
acum

11°
joi

11°/17°
vin.

10°/18°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/19°
Iasi
acum

12°
joi

10°/12°
vin.

9°/16°
sâm.

9°/14°
dum.

10°/15°
Constanta
acum

13°
joi

12°/14°
vin.

12°/18°
sâm.

13°/17°
dum.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

10°
joi

8°/15°
vin.

9°/14°
sâm.

9°/12°
dum.

10°/14°
Timisoara
acum

joi

6°/17°
vin.

12°/20°
sâm.

12°/20°
dum.

11°/18°