Institutul Naţional de Statistică a reuşit, în fine, la doi ani de la Recensământul general din 2011, să ne numere pe toţi, cu căţel, cu purcel, pe vârste, pe sexe, pe studii, pe judeţe, pe „rural” şi „urban”, pe ţări cu diasporă românească ş.a.m.d. În vara lui 2012, la referendum, INS n-a fost în stare să ne spună un lucru simplu: câţi români cu drept de vot mai are, în carne şi oase, acasă şi bejeniţi prin străinătăţuri, această ţară? Chestiune vitală pentru stabilirea cvorumului. Un cvorum absurd, de 50 plus unu la sută. Pe listele de vot, vechi de peste un deceniu, figurau (scriptic) peste 18 milioane şi era evident că în 2012 nu mai existau atâţia votanţi sau (după Traian Băsescu şi compania) am fi fost dacă îi aduceam la urne şi pe sugari sau pe cei din grădiniţă. N-are rost să mai facem cazuistică pe marginea potlogăriei ordinare de care a uzat suspendatul, cu sprijin de pe la CE, ca să scape de debarcare. Curând, curând, se împlineşte anul de la circul politic, sută la sută valaho-fanariot, din iulie-august 2012. Taberele în dispută şi-au dat mâna, semnând pactul şi coabitează. Sondajele, din ce în ce mai dese, măsurându-ne starea de spirit, vor să ne dovedească uimitorul fapt că unii din cei peste 7,4 milioane care au votat pentru debarcarea vaporeanului nu-l mai urăsc chiar atât de pătimaş. Să vezi şi să nu crezi, personajului i se ridică audienţa, de când nu mai critică guvernul şi îl laudă pe Ponta. Dl Băsescu vede acum realitatea din ţară cu alţi... ochelari: avem creştere economică, cresc încasările la buget, cresc exporturile. Lăsat în pace să-şi aranjeze ploile, cu Parchetul General, cu DNA-ul, cu CCR şi CSM-ul, preşedintele a devenit discret şi cooperant. Vrea să lase loc de bună ziua sau se gândeşte că, după pierderea imunităţii, s-ar putea s-o păţească şi el, ca Năstase, ca Becali, ca Voiculescu, ca Falcă (pe care-l ajung dosarele din urmă). D